Cuplurile care vad filme romantice au relatii mai durabile

61468641

Studiul cercetătorilor americani, publicat în Journal of Consulting and Clinical Psychology, arată că vizionarea filmelor romantice în cuplu şi discuţiile pe tema acestora se pot dovedi la fel de eficiente ca şi metodele propuse în terapiile de cuplu

- reducând rata divorţului sau a separării de la 24 % la 11 %, după trei ani, conform dailymail.co.uk.

Studiul, la care au participat 174 cupluri, este prima cercetare pe termen lung ce compară diferite tipuri de terapie de cuplu, în etapele timpurii ale relaţiei.

"La început, am crezut că tratamentul cu ajutorul filmelor va fi de ajutor, dar nu aproape la fel de mult ca şi celelalte programe în care predam toate celelalte metode moderne (de terapie, n.r.)", a declarat Ronald Rogge, profesor asociat de psihologie la Universitatea Rochester şi coordonatorul studiului.

Cercetătorii au împărţit întâmplător cuplurile proaspăt căsătorite în trei grupe: managementul conflictului, exersarea compasiunii şi acceptării şi, în sfârşit, conştientizarea relaţiei cu ajutorul filmelor.

Participanţii din a treia grupă au fost rugaţi să urmărească, într-un ritm de un film pe săptămână, o listă de 47 de filme despre relaţii, şi să discute pe marginea filmului vizionat aproximativ 45 de minute, pe baza unor instrucţiuni prealabile.

Toate cele trei metode au redus la jumătate rata divorţului şi a separării, care a ajuns la 11 %, în comparaţie cu rata de 24 % înregistrată în rândul grupului de control. Partenerii din grupul de control nu au primit niciun fel de instrucţiuni sau pregătire, în schimb aveau aceeaşi vârstă, educaţie, etnie şi grad de satisfacţie în relaţie ca participanţii la teste.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că discutarea filmelor despre relaţii a fost la fel de eficientă ca programele mai intensive de exersare a abilităţilor de comunicare în cuplu.

"Cred că schimbarea apare atunci când cuplurile reinvestesc în relaţie şi examinează dintr-o perspectivă critică propriului comportament", a precizat Ronald Rogge.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61483882
Cat de frumoasa este noua iubita a lui Ronaldinho: FOTO
Ronaldinho (Atletico Mineiro), în vârstă de 33 de ani, are o relaţie cu Jakelyne Oliveira, Miss Brazilia 2013, în vârstă de 21 de ani, a anunţat presa locală, citată de cotidianul Sport.
61483935
"Daca mi se intampla ceva sa le dai fiilor verigheta si ceasul" Cea mai emotionanta poveste din avionul disparut! FOTO
CNN a realizat un material despre viaţa acestor oameni, susţinând că pasagerii zborului MH370 reprezintă "umanitatea la scară mai mică".
61480978
Madalina Ghenea arata senzational intr-un costum de baie provocator! FOTO
Madalina Ghenea a publicat pe pagina sa de Facebook cateva fotografii foarte provocatoare, in care apare imbracata intr-un costum de baie negru sau intr-o pereche de jeansi scurti si o camasa verde, descheiata.