Balciul desertaciunilor
Nu imunitatea (euro)parlamentară este cea mai eficientă când îţi bate justiţia la uşă.
Ci imunitatea emoţională. Faci o serie de gesturi caritabile şi acestea vor acoperi mirosul fetid al acţiunilor ilegale, al atitudinilor groteşti, al sfidării oricăror norme de civilizaţie şi bun simţ. Pentru marea masă a poporului român nu contează principiile, regulile, respectul.
Doar şi în ecoul gloanţelor care-i ucideau pe soţii Ceauşescu, se auzea blajină vocea naţiunii profunde murmurând: „dacă ar fi dat nişte mâncare, nişte căldură şi nişte televizor, ar fi trăit bine mersi”.
Oamenilor nu le pasă de provenienţa banilor. Sau de ascunderea lor de regulile fiscale ale statului. Ei reţin doar nuanţa caritabilă a unor gesturi care sunt popularizate cu grijă, uneori într-un mod chiar strident. În ultima sa declaraţie de avere, completată la finalul anului trecut, Gigi Becali are 50 de milioane de euro daţi cu împrumut, dar nu are trecută nicio sursă de venit şi niciun cont. Deşi el primea în acel moment în cont măcar salariul baban de europarlamentar Mi se pare profilul clasic al evazionistului din România.
Cei mai mulţi dintre români nu ar îndrăzni să sfideze în asemenea hal regulile economice, doar ei fac coadă la oficiile poştale să-şi plătească impozitele, pe clădiri sau pe orice altceva este impozabil. În schimb, în declaraţia de avere depusă la Parlament, Gigi Becali nu este proprietarul niciunei clădiri. Stă în gazdă la un văr... În timp ce admiratorul de rând al lui Becali îşi delară şi cea mai mică debara când e vorba de plătit impozite. Acelaşi Becali care este stăpânul Stelei, dar în acte el nu este nici măcar „stăpânul” lui Luţu...
Marea miză în cazul lui Gigi Becali nu ar fi dosarul sechestrării de persoane, cel al schimbului de terenuri sau dosarul „valiza”. Ci dosarul averii sale. Una în jurul căreia pluteşte o nebuloasă de neimaginat într-o ţară riguroasă din acest punct de vedere precum Statele Unite sau Germania. Însă interesele sunt uriaşe pentru a nu se intra în acest univers fabulos al banilor aruncaţi în faţa camerelor din buzunarul burduşit. Şi asta pentru că acei bani nu sunt aruncaţi doar către „colindătorii” care transformă sărbătorile creştineşti într-un spectacol meschin.
Doar mai auzi în timpul unei emisiuni tv cum Becali îi aruncă lui Mitrea îndemnul să tacă atunci când vorbeşte el, războinicul luminii, că poate îşi aduce aminte de cei 30.000 de euro pe care nu i-a mai cerut înapoi. Iar din partea lui ditamai Mitrea auzi doar un schelălăit scurt, care nu cuprinde în el unicul răspuns acceptabil: „domnule Becali, ne vedem la tribunal pentru această afirmaţie”... Ca să nu mai vorbim de aranjamentele financiare care au dus la cooptarea lui Becali în PNL, mişcare a lui Antonescu care a dezgustat orice liberal cu un minim standard de principii.
Sfidarea este a doua natură a lui „Becali se cheamă el”. Şi-a bătut joc de Liga 1 cu ce a făcut la meciul cu Viitorul. Apoi a plecat la aeroport să fugă din ţară ca ultimul guzgan urmărit de „furca” justiţiei. Şi, la intrarea în închisoare, vorbea deja de graţierea preşedintelui, care în acest al doilea mandat al său la Cotroceni a acordat-o doar pentru o femeie care avea şase copii minori acasă şi care, oricum, îşi ispăşise o mare parte din pedeapsă.
Şi avalanşa gesturilor penibile ale celui mai admirat flăcău al patriei continuă cu apelul către jurnalişti ca aceştia să ceară iertarea lui Becali, continuă şi cu argumentaţia că el este singurul întreţinător al familiei. Al familiei care are daţi cu împrumut 50 de milioane de euro... Al soţiei îndurerate care, când încă nu se încălzise patul soţului la pârnaie, deja colinda mall-ul la braţ cu soacra devastată...
Etichete: gigi becali,
