A fost descoperit "Butonul de resetare" a ceasului intern:

61395626

Sindromul decalajului orar ("jet lag") şi tensiunile cauzate de munca în schimburi pot deveni probleme de domeniul trecutului, după ce, în urma unei cercetări realizate în Japonia, s-a descoperit "butonul de resetare" a ceasului intern.

Echipa de la Universitatea din Kyoto a descoperit "butonul de resetare" a ceasului intern din interiorul creierului. Cercetarea, publicată în revista Science, a arătat că butonul poate fi folosit pentru a potrivi ceasul intern la o nouă zonă geografică, într-o singură zi.

Această cercetare reprezintă un pas înainte în tratarea sindromului decalajului orar. Există mai multe ceasuri în corp şi un "ceas principal" în creier, care ajută corpul să rămână sincronizat cu lumea din jur, astfel încât oamenii devin somnoroşi pe timpul nopţii, informeaza bbc.co.uk.

Toţi cei care lucrează în ture, precum şi cei care călătoresc cu avionul pe distanţe mari pot resimţi decalajul orar şi un apetit mare. Acest lucru se întâmplă din cauza ceasului intern care se dereglează şi nu mai deduce când este noapte şi când este zi. Ceasul se foloseşte de lumină pentru a ţine evidenţa timpului, dar este, în mod natural, "încăpăţânat" şi se reglează lent.

Pentru fiecare zonă prin care trece, corpul are nevoie de o zi întreagă pentru a-şi reveni. De exemplu, dacă o persoană zboară de la Londra la Beijing, corpul va avea nevoie de o săptămână pentru a se adapta pe deplin.

Astfel, echipa de cercetători din Japonia a venit cu o soluţie pentru a face "ceasul principal" să fie mai flexibil. Este vorba despre un grup de 10.000 de celule cerebrale, aproape de aceeaşi dimensiune ca cea a unui bob de orez, care comunică în permanenţă pentru a păstra un control asupra timpului.

Cercetătorii au descoperit că dacă interfereză cu receptorii de vasopresină, desemnaţi "urechile celulelor cerebrale", care permit creierului să menţină legătura cu celelalte celule, ceasul intern se va schimba mai repede.

Şoarecii modificaţi genetic care nu aveau receptori de vasopresină au reuşit să se adapteze într-o singură zi după ce ceasul a fost dat înapoi cu opt ore, în timp ce şoarecii normali au avut nevoie de şase zile. Când ceasul a fost dat înainte opt ore, şoarecii normali au avut nevoie de opt zile pentru a se adapta, în timp ce şoarecii fără receptori de vasopresină s-au adaptat în două zile. Aceleaşi rezultate au fost obţinute şi de şoarecii normali, după utilizarea unui medicament.

Cercetările au arătat că "jet lag-ul" cronic şi lucrul în schimburi pot creşte riscul unui individ de a dezvolta hipertensiune, obezitate şi alte afecţiuni metabolice.

Rezultatele cercetării au identificat vasospresina ca un posibil target tarapeutic pentru controlul ritmului circadian. Oamenii de ştiinţă au precizat că un medicament care să controleze ceasul intern ar putea să îmbunătăţească sănătatea celor care muncesc în schimburi.

Din punct de vedere medical, dovezile epidemiologice au arătat că persoanele care au lucrat o perioadă îndelungată în schimburi au un risc mai mare de a dezvolta anumite forme de cancer, boli cardiovasculare sau diabet zaharat.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61395719
Still alive…

In primul rand…

61393284
Hotelul Capsulelor sau viitorul care nu a avut loc: FOTO

Construit in Tokyo in 1972, perioada in care Japonia se pregatea pentru o dezvoltare economica exploziva, Hotelul Capsulelor, format din module de mici dimensiuni atasate de o structura fixa, este subiectul proiectului unui fotograf japonez.

61392348
De ce efectul nociv pentu sanatate al cartofilor prajiti ar putea fi doar un mit:

Cartofii prăjiţi, cunoscuţi pentru vehemenţa cu care sunt eliminaţi de nutriţionişti din orice dietă, s-ar putea să nu merite, de fapt, reputaţia de unul dintre cele mai nocive feluri de mâncare.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.