A castigat 58 de milioane de dolari in 2012: Topul celor mai bine platite cantarete

61237431

Femeia cel mai bine plătită din industria muzicală în 2012, potrivit listei anuale întocmite de editorii revistei Forbes a avut venituri de 58 de milioane de dolari.

După o pauză în carieră de trei ani, în care Britney Spears s-a confruntat cu numeroase probleme în viaţa personală, artista americană a revenit în forţă pe piaţa muzicală în martie 2011, atunci când şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, intitulat "Femme Fatale".

Albumul a fost urmat de un turneu mondial de promovare, iar cântăreaţa a devenit apoi membru în juriul emisiunii-concurs "US X Factor".

Toate aceste reuşite profesionale i-au adus cântăreţei primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite femei din industria muzicală în 2012, cu venituri de 58 de milioane de dolari, informează contactmusic.com.

Britney Spears a obţinut această sumă din vânzările de album, vânzările de bilete de la concertele din turneul ei mondial, onorariul pentru participarea la emisiunea "US X Factor", dar şi lansarea unui parfum în colaborare cu brandul Elizabeth Arden şi lansările altor produse derivate.

Pe locul al doilea în acest top se află cântăreaţa americană de muzică country-pop Taylor Swift, cu venituri de 57 de milioane de dolari.

Această sumă nu include însă sumele obţinute din comercializarea celui mai recent album al ei, "Red", lansat recent, care a înregistrat vânzări spectaculoase în prima săptămână după lansare.

Locul al treilea este ocupat de Rihanna, cu venituri de 53 de milioane de dolari.

Această sumă nu include veniturile generate de lansarea pe piaţă a celui de-al şaptelea material discografic al cântăreţei născute în Barbados, intitulat "Unapologetic", ajuns pe piaţă în noiembrie, şi nici onorariile obţinute de Rihanna pentru ineditul ei turneu mondial "777", în cadrul căruia artista a susţinut şapte concerte în şapte zile în şapte oraşe diferite.

Pe locurile următoare se află cântăreţele americane Lady Gaga, cu 52 de milioane de dolari - care a ocupat primul loc în topul din 2011, cu venituri de 90 de milioane de dolari -, şi Katy Perry, cu 45 de milioane de dolari.

Topul 10 al celor mai bine plătite femei din industria muzicală este completat în ordine de Beyonce (40 milioane de dolari), Adele (35 milioane de dolari), Sade (33 milioane de dolari), Madonna (30 milioane de dolari) şi Shakira (20 milioane de dolari).

Editorii site-ului Forbes.com au alcătuit acest top pe baza declaraţiilor de venituri, datelor privind vânzările de discuri, a încasărilor din concerte şi turnee, şi a interviurilor acordate de avocaţi, manageri, organizatori de concerte şi chiar de artişti.

Topul a avut în vedere veniturile realizate în perioada mai 2011 - mai 2012 înainte de deducerea taxelor şi a onorariilor pentru manageri şi agenţii de presă ai artiştilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61237449
Cea mai sexy jucatoare de tenis din lume o imita pe Serena Williams! VIDEO

Caroline Wozniacki a imitat-o pe Serena într-un meci demonstrativ în companiei Mariei Sharapova.

61237429
Cele mai cautate subiecte pe Google in 2012

Google a dezvăluit miercuri tendinţele care au dominat anul 2012, măsurate cu ajutorul celor mai populare subiecte căutate de utilizatori pe această platformă,

61237373
Tricoul viitorului: isi schimba culoarea cand vrei tu! VIDEO

Aceasta este probabil cea mai cool lucru pe care l-am citit pe ziua de azi.

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.