Zăpada mieilor – ultima suflare a iernii, între legendă și realitate
Zăpada mieilor, fenomen meteo surprinzător al primăverii, aduce ultima suflare a iernii înainte ca natura să renască.
Descoperă ce înseamnă această ninsoare târzie, de ce apare brusc după zile calde și ce simbolizează în tradiția populară.
Ce înseamnă „zăpada mieilor” și când apare acest fenomen
„Zăpada mieilor” este denumirea populară dată ultimei ninsori care are loc la sfârșitul iernii calendaristice, de obicei în luna martie sau chiar începutul lunii aprilie. Practic, este vorba despre un episod de iarnă târzie, apărut după o perioadă mai caldă, când toată lumea așteaptă deja primăvara.
Numele fenomenului provine tocmai de la miei, simbol al primăverii, fiindcă această ninsoare are loc în perioada în care se nasc mieii la stână . Conform tradiției populare, zăpada mieilor este considerată “ultima suflare a iernii”, un semn că zilele reci sunt pe sfârșite și vremea caldă urmează să se instaleze curând.
De obicei, fenomenul apare imediat după data de 9 martie, odată ce trec Zilele Babelor (primele zile capricioase ale lunii martie). În popor există mici variații legate de momentul exact al acestei ninsori: unii spun că are loc spre sfârșitul lui martie, alții spun că are loc la început de aprilie.
Cert este că, indiferent de data precisă, zăpada mieilor marchează un contrast puternic între peisajul alb al iernii și mugurii sau florile abia apărute ale primăverii. În această perioadă, fulgii de zăpadă sunt adesea mari și pufoși, amintind oamenilor de blana mielușeilor.
Semnificația populară a fenomenului și credințele asociate
În credința populară românească, zăpada mieilor este privită nu doar ca un capriciu al vremii, ci și ca un semn bun. Bătrânii spuneau că această ultimă ninsoare „aduce spor și bogăție”, fiind de bun augur pentru noul an agricol. Stratul de zăpadă care cade peste pământ la început de primăvară oferă o rezervă importantă de apă în sol, topindu-se încet și hrănind pământul pentru viitoarele recolte bogate.
De aceea, agricultorii privesc adesea cu ochi buni zăpada mieilor. Ea „udă pământul și îl pregătește pentru recolte”, ajutând plantele să crească sănătoase. Totuși, dacă iarna întârzie prea mult și acest episod de frig se prelungește cu viscol și ger, poate deveni dăunător pentru culturile fragede sau pomii fructiferi înfloriți prematur, stricăciunile fiind uneori însemnate.
Pe lângă aspectele practice, fenomenul are și o semnificație simbolică: fiind ultimul răgaz al iernii, zăpada mieilor anunță triumful primăverii. Oamenii de la sate obișnuiau să interpreteze această ninsoare ca pe un test al răbdării: dacă mai poți îndura câteva zile de frig neașteptat, vei fi răsplătit cu o primăvară frumoasă.
Legenda zăpezii mieilor – originea și povestea din folclor
Fenomenul zăpezii mieilor are o frumoasă legendă populară, transmisă din moși-strămoși, care leagă această ultimă ninsoare de personaje mitice ca Baba Dochia, fiul ei Dragobete și de tradiția Mărțișorului. Potrivit legendei, Baba Dochia era o bătrână aspră și autoritară. Avea un fiu chipeș pe nume Dragobete, care s-a îndrăgostit de o fată tânără și frumoasă ca primăvara.
Dochia însă nu era de acord cu această iubire și a vrut să-și pună la încercare viitoarea noră, sperând s-o alunge. În plină iarnă, Baba Dochia îi dă fetei un ghem de lână neagră și o trimite la râu, poruncindu-i să spele lâna „până când se face albă” . Supusă, fata încearcă din răsputeri să curețe lâna în apa rece ca gheața. Mâinile îi sângerează de frig și epuizare, dar ea nu renunță, hotărâtă să împlinească sarcina imposibilă.
Impresionat de răbdarea și suferința fetei, Dumnezeu i se arată sub forma unui tânăr misterios. În unele variante ale legendei, acesta este chiar Iisus Hristos deghizat, care se prezintă cu numele de Mărțișor. El îi dăruiește fetei o floare roșie (o floare de primăvară, adesea interpretată ca un simbol al vieții ce renaște) și o sfătuiește să spele lâna cu acea floare.
Ca prin minune, lâna neagră se albește. Fata, fericită, se întoarce acasă și îi povestește Babei Dochia ce s-a întâmplat. Văzând floarea roșie și lâna albă imaculată, Baba Dochia crede că, în mod miraculos, a venit primăvara și că zilele călduroase sunt deja aici.
Convinsă de sosirea primăverii, Baba Dochia își adună turma de oi (sau de capre, în unele versiuni) și pornește cu ele pe munte. Ea poartă pe umeri nouă cojoace groase (numărul variază în alte variante, uneori 12, având semnificații simbolice), pe care începe să le lepede unul câte unul pe măsură ce urcă și vremea pare tot mai blândă.
Timp de nouă zile, pe măsură ce înaintează, Baba se dezbracă de cojoace, convinsă că gerul a trecut. Însă chiar când ajunge în vârful muntelui, vremea se schimbă brusc: un viscol năprasnic și o ninsoare neașteptată se pornesc asupra ei. Baba Dochia, rămasă doar în haine subțiri, împreună cu oile sale, este prinsă de gerul cumplit și înghețată pe dată, transformându-se, spune legenda, în stană de piatră. Se crede că stâncile numite Babele din Munții Bucegi ar fi chiar Baba Dochia și turma sa pietrificate, mărturie a pedepsei primite pentru îndărătnicia sa, conform Ziarulevenimentul.ro.
Astfel, potrivit povestirii populare, ultima ninsoare care a înghețat-o pe Baba Dochia și mieii (oile) ei a rămas cunoscută ca „zăpada mieilor” .
Zăpada berzelor – ce este și cum diferă de zăpada mieilor
Pe lângă zăpada mieilor, în tradiția populară românească mai există și expresia „zăpada berzelor”. La prima vedere, cele două sintagme descriu fenomene similare – ninsori târzii de primăvară – însă există mici diferențe de context. Zăpada berzelor se referă la ninsoarea care cade după ce s-au întors primele berze migratoare acasă. O vorbă din bătrâni spune că “dacă se întâmplă să ningă după ce au sosit berzele, acea ninsoare este zăpada berzelor”. Practic, berzele fiind vestitori ai primăverii, orice episod de iarnă care le surprinde la întoarcere capătă acest nume, conform Infobrașov.ro.
Tradițional, după 9 martie (după Zilele Babelor), în calendarul popular urmează așa-numitele “zile ale păsărilor” – perioade calde asociate cu întoarcerea păsărilor migratoare: Ziua Berzei, Ziua Cucului, Ziua Mierlei etc . Dacă aceste zile care ar trebui să fie blânde și însorite sunt în schimb marcate de frig și ninsoare, atunci vorbim despre “zăpada berzelor” (sau, în general, zăpada păsărilor călătoare).
În folclorul din unele regiuni, fiecare posibilă ultimă zăpadă din martie primea numele unei păsări: pe lângă zăpada berzelor, se pomenește de zăpada cucului, zăpada rândunelelor sau zăpada sturzului, în funcție de ce specie migratoare sosește și este surprinsă de ninsoare . Toate aceste denumiri se referă însă, în esență, la același lucru: ultimele răbufniri ale iernii într-un moment în care natura ar trebui să revină la viață.
Diferența dintre zăpada mieilor și zăpada berzelor stă mai mult în aspectul simbolic: mieii sunt legați de viața pastorală și de ciclul agricol, pe când berzele și celelalte păsări migratoare țin de observarea faunei și a semnelor din natură. Zăpada mieilor este un termen poate mai răspândit la nivel național, în timp ce zăpada berzelor apare mai ales în zonele unde sosirea berzelor era observată îndeaproape de comunitate (Moldova, Muntenia, Dobrogea etc.).
În folclor, zăpada berzelor era privită și ea cu ochi buni. Se consideră că, dacă berzele au apucat să vină și totuși mai ninge, acel omăt rapid topit va aduce noroc și belșug. Berzele în sine sunt considerate aducătoare de noroc casei unde își fac cuibul, protejând-o de rele. Așadar, o ninsoare târzie care “învelește” cuiburile berzelor este văzută ca un fenomen trecător, dar benefic, după care primăvara își intră definitiv în drepturi. Popular, oamenii știau că, după zăpada mieilor sau a berzelor, “nu mai este loc de întoarcere” pentru iarnă și că frigul va ceda locul căldurii.
