VIDEO șocant de la bătaia dintre clanuri din Săcele. Momentul când mașina întră în mulțime

×
Publicitate

Opt persoane au fost reţinute de poliţişti după ce, duminică seară, au fost implicate într-un scandal în municipiul Săcele, forţele de ordine fiind nevoite să tragă focuri de armă.

Au fost identificate 18 persoane care ar fi fost implicate în scandal, acestea fiind conduse la sediu pentru audieri.

În urma conflictului, şapte persoane au fost rănite, dintre care una a fost transportată la spital, refuzând internarea, iar restul au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Cele opt persoane reţinute în cursul nopţii de duminică spre luni şi, respectiv, luni dimineaţă sunt cercetate penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Atenție, limbaj licențios și imagini care vă pot afecta emoțional

În mediul online a apărut și un video cu scandalul izbucnit între clanuri, în care poate fi observat momentul în care o mașină intră în mulțime.

Ulterior, cei prezenți au început să loveasca mașina cu topoare și lopeți.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62121097
Un tânăr a scos boxele pe balcon și a dat muzica la maximum, în Cluj. Ce a urmat
Urmând modelul italienilor, un tânăr care locuiește într-un cartier din Cluj-Napoca a scos sistemul audio și boxele pe balconul apartamentului și a dat muzica la maximum.
62121089
Un fermier s-a tuns singur, cu o foarfecă de tuns oile. Videoul a devenit viral
Donie Anderson, un fermier din Dublin, s-a tuns singur folosind o foarfecă de tuns oile, iar videoul pe care l-a înregistrat a devenit în scurt timp viral.
62121042
A fost răpită de mama ei și abandonată într-o cameră de hotel. În ce stare a fost găsită după 6 ani
O fetiță din Texas a fost răpită de lângă tatăl ei și a fost găsită după șase ani într-o stare deplorabilă într-o cameră de hotel, dar în viață.