Vegetarienii, cuceriți de un burger vegetal asemănător celui din carne. Care este secretul

×
Publicitate

Vegetarienii din Statele Unite şi nu doar ei sunt cuceriţi de un burger vegetal care arată şi are acelaşi gust ca unul din carne.

Secretul stă într-o moleculă din cereale, regăsită şi în carne, care se află din belşug în acest preparat.

După ce a cucerit piaţa americană, compania vrea să se extindă. A semnat deja un parteneriat cu un lanţ de restaurante din Hong Kong.

Aşa arată cel mai popular burger vegetal din Statele Unite. Văzându-l cum sfârâie pe grătar, cei mai mulţi sunt convinşi că e vorba de o bucată de carne tocată. De fapt, chifteaua e 100% vegetală, pe bază de cereale şi cartofi.

Secretul gustului delicios, de carne, stă într-o moleculă specială, descoperită de o companie din California.

"Burgerul are patru ingrediente naturale principale: o proteină din cereale pe care o consumăm de mult timp, apoi o proteină din cartof, care leagă compoziţia. Suculenţa e dată de un extract din nucă de cocos, apoi avem ingredientul special, descoperit de noi, e ceva ce se numeşte "heme", explică David Lee, fondatorul companiei Impossible Foods.

Burgerul i-a cucerit pe americani - vegetarieni sau nu - aşa că producţia a crescut de 250 de ori în ultimul an. Fabrica produce în jur de 7 milioane de burgeri pe lună, iar comenzile vin în valuri de la restaurante vegetariene din toată ţara.

Acest local din Los Angeles de pildă vinde în jur de 60 de bucăţi pe zi.

"Acest preparat a schimbat felul în care oamenii văd burgerii vegetarieni. Nu mai e preparatul hipioţilor, ci le face cu ochiul clienţilor noştri majoritari, care consumă carne", explică Tal Ronnen, bucătar.

Nutriţioniştii spun că burgerul vegetal creat în California este o alternativă excelentă la cel din carne, deoarece e bogat în proteine.

"Trebuie să optaţi pentru un burger vegetarian care are cel puţin 10% proteină. Trebuie să fiţi atenţi să nu conţină foarte mulţi aditivi şi sare", explică Ilana Muhlstein, nutriţionist.

Compania spune că cererea îi depăşeşte capacitatea de producţie. De aceea a început să caute investitori. Nu a depus prea mult efort. A reuşit să strângă peste 400 de milioane de dolari de la companii din Statele Unite, China şi Hong Kong, convinse că acest tip de preparat reprezintă viitorul în gastronomie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61962729
Prima femeie care a intrat în infanteria britanică a renunțat după 2 săptămâni
Prima femeie care s-a alăturat infanteriei britanice după ridicarea interdicției a renunțat după două săptămâni de antrenamente.
61962614
Primarul Timişoarei a postat o nouă înregistrare cu el interpretând la chitară. VIDEO
Primarul liberal al Timişoarei Nicolae Robu a postat pe Facebook o nouă compoziţie muzicală a sa, pe versurile lui Eusebiu Camilar, interpretată la chitară.
61902933
Polițistul Marian Godină face aluzie la gafa premierului Dăncilă: ”Hai să meic ă foto”
Polițistul Marian Godină a postat un mesaj pe Facebook, în care face aluzie la una dintre gafele premierului Viorica Dăncilă.