Un tramvai Bozankaya nou a luat foc în mers, la Timişoara. Cât ajunge să coste un astfel de mijloc de transport | VIDEO

×
Publicitate

Motorul unui tramvai nou, realizat de compania turcă Bozankaya, a luat foc în mers, miercuri seară, în timp ce garnitura se afla pe traseu.

Nicio persoană nu a fost rănită, iar pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul. Cauza izbucnirii acestuia urmează să fie stabilită.

Tramvaiul Bozankaya se afla pe traseu în faţa Palatului Administrativ, în apropiere de centrul oraşului Timişoara, când motorul acestuia a luat foc, iar de sub el a ieşit fum, conform News.ro.

Reprezentanţii STPT au declarat că vatmanul a sesizat că tramvaiul s-a blocat pe linii şi şi-a anunţat colegii din dispecerat că urma să se retragă în depou, însă pe drum a luat foc motorul acestuia. Vatmanul a intervenit de urgenţă cu extinctorul, dar au fost chemaţi şi pompierii.

Specialiştii din cadrul fabricii Bozankaya urmează să facă cercetări pentru a stabili cauza producerii incendiului.

În momentul incidentului, în tramvai se aflau călători, însă nimeni nu a fost rănit.

La Timişoara urmează să sosească, până la finalul acestui an, încă cinci astfel de tramvaie, conform contractului.

Fiecare mijloc de transport costă 11,58 milioane de lei, cu TVA inclus, are 30 de metri lungime şi o capacitate de 200 de călători, din care 48 de locuri pe scaune. Toate costă aproape 50 de milioane de euro, din care mai bine de 80% reprezintă fonduri europene nerambursabile obţinute prin Programul Operaţional Regional. Restul sumei va fi acoperită de municipalitate prin credit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62329933
Trucuri pe ChatGPT. Tactica prin care chatbot-ul a fost făcut să dea răspunsuri necenzurate

ChatGPT este un chatbot lansat de OpenAI în noiembrie 2022 care poate răspunde la majoritatea întrebărilor care i se adresează.  

62329913
Ultimele cuvinte ale unui condamnat la moarte. Mesajul sfâșietor transmis familiei victimelor înainte să fie executat

Un deținut condamnat la moarte pentru două crime a transmis un mesaj sfâșietor familiei victimelor.

 

62329886
Un aligator, furat când era ou, a ajuns din nou la grădina zoologică, după 20 de ani. GALERIE FOTO & VIDEO

Un aligator de doi metri și numătate, care a fost luat dintr-o grădină zoologică din Texas în urmă cu aproape 20 de ani, ca ou sau pui, a fost returnat după ce a fost găsit în curtea unei case de lângă Austin.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.