Un motan fără auz, desemnat „prezicătorul oficial” al Campionatului Mondial de Fotbal 2018

×
Publicitate

Ahile, un motan care și-a pierdut auzul și care trăiește în Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg a fost desemnat „prezicătorul oficial” al câștigătorilor.

Anul trecut, motanul a fost desemnat să prezică rezultatele meciurilor din Cupa Federației, astfel că a prezis corect trei din patru câștigători, potrivit TASS, citat de Newsweek.

Potrivit secretarei de presă a pisicilor din Ermitaj, Maria Khalturen, felina a fost aleasă pentru că și-a demonstrat „abilitatea de a face alegeri, analize, cât și comportamentul ieșit din comun.”

 În 2017, Ahile a ales câștigătorii Cupei Confederațiilor, după ce i s-a pus mâncare în boluri cu steagurile diferitelor țări.

„Decizia a fost luată, documentele au fost semnate”, a spus spus Maria Khaltunen, reprezentanta muzeului.

Astfel, Ahile va primi un „card de identitate”, devenind primul animal care a dobândit un astfel de document.

În secolul al XVIII-lea, împărăteasa Elizabeta a Rusiei a ordonat ca în Ermitaj să fie aduse pisici, ca să scape palatul de șoareci. De atunci, pisicile continuă să locuiască în muzeu, însă numărul lor este ținut sub control de secretara de presă și alte trei pesoane. În prezent, în muzeu trăiesc între 50 și 70.
Ahile nu este singurul animal care poate prezice rezultatul jocurilor. De exemplu, în 2010, caracatița Paul a prezis că Spania va fi câștigătoare la Cupa Mondială din Africa de Sud.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61946388
Superman, arestat în judeţul Constanţa. A bătut un om pentru un pui congelat

Poliiţiştii din localitatea constănţeană Băneasa au trimis mascaţii peste Superman, un tânăr de 27 de ani din Valu lui Traian.

61946359
Un bărbat din Galaţi era să moară după ce s-a înecat cu şaorma

Omul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean

61946357
Kremlinul, apărat cu păsări de pradă. Informaţiile despre ele sunt secrete

Alegerile prezidenţiale de duminică din Rusia nu pot fi considerate o bătălie pentru Kremlin, deoarece rezultatul e cunoscut dinainte. Între zidurile reşedinţei prezidenţiale se duce, totuşi, un război.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.