Un cuplu din Germania, amendat, după ce a fost prins pe bancă cu înghețată: „Nu înțeleg raționamentul”

62052492
Pro TV

O femeie și un bărbat din Wurselen, un oraș din Germania, au fost amendați, după ce au fost surprinși de autorități pe o bancă din parc, în timp ce mâncau o înghețată.

Cuplul s-a oprit la o gelaterie pentru a cumpăra o înghețată, înainte de a se așeza pe o bancă, din apropiere, transmite thelocal.de.

Câteva minute mai târziu, doi polițiști i-a observat pe cei doi și i-a amendat cu 200 de euro pe fiecare.

Potrivit presei locale, gelateriilor li s-a permis să vândă înghețată clienților, doar cu condiția să fie luate acasă.

De asemenea, o distanță de cel puțin 50 de metri ar trebui menținută între clienți și locul gelateriei, în timp ce se consumă produsul.

În urma întâmplării, cei doi au declarat că nu au văzut niciun semn prin care să fie avertizați în privința acestor reguli.

„Nu mi se pare corect că există o pedeapsă pentru statul pe bancă cu o înghețată în mână, dar nu și pentru statul pe bancă fără înghețată. Nu înțeleg raționamentul din spatele acestei decizii”, a transmis unul dintre ei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62122168
Un farmacist infectat cu noul virus, prins la muncă, deși trebuia să fie în carantină
Un farmacist care a fost testat pozitiv pentru coronavirus a fost prins la muncă, în Italia.
62122149
Medic din Rusia, „căzut” de la fereastra biroului său în timpul unei conferințe. Ce suspectează autoritățile
Un renumit doctor din Rusia „ar fi căzut” de la fereastra biroului său, de la o înălțime de aproape 15 metri, în timpul unei conferințe, după ce i s-a comunicat că spitalul ei va fi forțat să preia pacienți infectați cu noul virus.
62118627
Violată de 3 bărbați, după ce a fost băgată în carantină, într-o școală. Ce spun autoritățile
O femeie din India ar fi fost violată de trei bărbați, în timp ce se afla în carantină într-o școală, în contextul pandemiei de coronavirus.