Un bărbat din Vaslui a căzut de pe trotinetă chiar în fața pompierilor. Nu părea grav rănit, dar a fost preluat de elicopter

62272060
Vremea Noua

Un bărbat din Vaslui a căzut de pe trotinetă chiar în fața sediului pompierilor din oraș, care au sărit să-l ajute. În primele clipe părea că nu a pățit mare lucru, dar a leșinat și a ajuns apoi la spital cu un elicopter SMURD.

Accidentul a avut loc miercuri dimineață, în fata sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Podul Înalt» Vaslui. Un bărbat, despre care martorii au povestit că era ceva mai corpolent, s-a dezechilibrat și a căzut de pe o trotinetă electrică, pe asfalt, relatează cotidianul „Vremea Nouă”.

Victima a primit primul ajutor chiar de la militarii care se pregăteau pentru schimbarea turei de serviciu. Apoi, la fața locului a ajuns o ambulanță.

În primele minute de la producerea accidentului, bărbatul părea să nu fie grav rănit, dar în scurt timp a leșinat.

Bărbatul a fost transportat, inconștient, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, pentru investigații suplimentare.

După primele investigații, medicii au decis transferul său la un spital de specialitate din Iași, cu elicopterul SMURD. Primele date arată că bărbatul a suferit un traumatism cranian sever care i-a pus viata în pericol și reușise să se ridice în șezut, imediat după producerea accidentului, din cauza adrenalinei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
Citește și...
62272052
65% dintre români suportă cheltuieli neprevăzute ca urmare a problemelor observate ulterior achiziționării unei locuințe

Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, a lansat recent un studiu care vine în sprijinul viitorilor proprietari cu informații și sfaturi de la cei care au achiziționat deja o locuință.

62272041
„Monstrul” aducător de dezastre scos din ocean de câțiva pescari. Are peste 5 metri lungime. VIDEO

Pescarii din Chile au prins zilele trecute un „monstru” marin, de peste 5 metri lungime. Este vorba despre un Pește-vâslă uriaș, care în mitologia japoneză este aducător de dezastre, precum cutremure sau inundații, potrivit emol.com.

62271993
O vulpe s-a plimbat prin Târgu Jiu cu o găină în gură

O vulpe a fost surprinsă pe o stradă din Târgu Jiu, dar nu singură. Sălbăticiunea căra în gură... o găină.

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.