Un bărbat a stat 28 de ani după gratii, din cauza unei femei care visase că a fost violată de el

61990483
Getty

Clarence Moses-El, un bărbat din Statele Unite, a petrecut 28 de ani după gratii, pe nedrept, după ce o femeie a visat că acesta o violase.

 

Incidentul a avut loc în 1988, când o femeie a declarat la poliție că a fost violată. Inițial, ea a spus că agresorul ei fusese un individ, care ani mai târziu a și recunoscut agresiunea, însă s-a răzgândit două zile mai târziu. Când se afla în spital, a visat că agresorul ei fusese Moses-El, astfel că acesta a fost condamnat la 48 de ani de închisoare, deși a susținut că e nevinovat, scrie Daily Mail.

Bărbatul a încercat să facă recurs, însă nu a reușit să demonstreze că nu fusese făptașul, din cauză că poliția din Denver a aruncat probele ADN din acest caz. Totodată, au fost distruse și hainele purtate de victimă în noaptea agresiunii, deși judecătorul dăduse un ordin pentru ca probele să fie păstrate, motivând că ar putea face lumină în cazul lui Moses-EL.

Soarta bărbatului s-a schimbat, însă, în 2013, când acesta a primit o scrisoare de la un alt bărbat, L.C.Jackson, care i-a mărturisit că nu crede că acesta este vinovat de viol, pentru că în noaptea respectivă el întreținuse relații sexuale cu victima.

„Nu știu ce să îți spun, dar aș vrea să scot la lumină ceva ce am făcut în întuneric. Am inima grea”, i-a scris Jackson lui Moses-El.

Ca urmare a acestei confesiuni, cazul a fost redeschis. Astfel, Jackson a mărturisit că s-a enervat pe femeie în timp ce întrețineau relații sexuale, așa că a lovit-o peste față. Femeia a mărturisit ulterior poliției că se pusese la somn când s-a trezit cu un bărbat care o strângea de gât și care a violat-o.

L.C.Jackson nu a fost condamnat, însă poliția a descoperit că acesta violase o altă femeie, cât și pe fiica acesteia, la câțiva kilometri de locul unde a avut loc prima agresiune. Astfel, cazul va fi judecat din nou, iar Moses-EL a fost eliberat pe cauțiune.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61990445
Un mistreț prins într-o capcană a braconierilor nu a mai putut fi salvat

Vânătorii au fost nevoiți să împuște un mistreț prins într-o capcană, montată de braconieri în Valea Pechii, în județul Argeș.

61990443
Un bărbat din Marea Britanie a suferit 9 decese în tot atâția ani

Un bărbat din Marea Britanie, care suferă de o boală foarte rară, a înregistat nu mai puţin de 9 decese și de fiecare a fost resuscitat, relatează Daily Mail.

61990437
Dezmăț pe străzile din Oxford. Proaspeții studenți au petrecut toată noaptea în cluburile din oraș

Străzile din Oxford s-au umplut miercuri seară de proaspeții studenți care au invadat orașul.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
SURSE: Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă guvernul Luca Niculescu pică în Parlament

Președintele Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă Luca Niculescu nu trece de votul Parlamentului, susțin surse apropiate de Administrația Prezidențială.

62533111
Ungaria abrogă legea anti-LGBT+ a lui Viktor Orban, condamnată de justiția europeană. „Mai sunt multe de făcut”

Deputaţii ungari au abrogat marţi, prin vot, prevederile legii „protecţiei copilului” din 2021 împotriva comunității LGBTQ+ adoptate în timpul fostului premier naţionalist Viktor Orban.

Nicusor dan zelenski inquam og
Reacția lui Nicușor Dan după ce Zelenski a promulgat modificările privind educația în limba maternă a românilor din Ucraina

Președintele Nicușor Dan a salutat promulgarea de către Volodimir Zelenski a modificărilor legislative privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă, subliniind importanța acestora pentru păstrarea identității românilor din Ucraina.