Un bărbat a bătut-o și i-a dat foc fiicei sale de 24 de ani. Ce i-a spus fata înainte: „A auzit totul și a venit să mă bată”

62110833
Getty

O tânără de 24 de ani din Uganda a suferit arsuri severe, după ce tatăl său, un cleric musulman, i-a dat foc.

Potrivit presei locale, bărbatul a bătut-o înainte să-i dea foc, după ce tânăra a decis că vrea să se convertească la creștinism, transmite Daily Star.

Conform unor surse, fata ar fi vrut să se convertească după ce a ascultat mai multe emisiuni creștine la radio.

În urma incidentului, victima a suferit arsuri severe pe o mare suprafață din corp. Atacul ar fi avut loc în locuința mătușii fetei.

Tânăra a povestit că în timp ce se afla în casa femeii, a sunat o prietenă pentru a discuta despre creștinism.

„Mi-a povestit despre Hristos și despre calea mântuirii și l-am acceptat pe Iisus ca Domn și Mântuitor al meu. În tot acest timp am fost foarte bucuroasă, iar tatăl meu a auzit totul, așa că a venit în camera mea și a început să mă bată”, a mai spus ea.

La scurt timp, mătușa fetei a dus-o de urgență la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Medicii au declarat că va fi nevoie de o lună, pentru ca aceasta să se poată recupera.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62127817
O femeie și-a ucis copilul de 11 ani și l-a dat dispărut. Greșeala pe care a făcut-o a dat-o de gol
O femeie din Brazilia și-a ucis fiul de 11 ani și i-a înfășurat corpul într-o lenjerie de pat.
62127770
Obiceiul sexual bizar al unui tânăr. Motivul pentru care a furat sute de perechi de papuci de la vecinii lui
Un tânăr din Thailanda a fost arestat, după ce a furat peste 100 de papuci de la vecini, pentru a întreține relații sexuale cu ei.
62127768
Imagini spectaculoase. Luptă de proporții între doi aligatori, pe un teren de golf. VIDEO
Mai multe imagini cu o luptă între doi aligatori pe un teren de golf din SUA au devenit virale pe internet.