Ucraineni morți în Munții Maramureșului. Trupurile lor au fost găsite la peste 1.900 de metri altitudine

×
Publicitate

Doi tineri au fost găsiți morți, miercuri după-amiază, în Munții Maramureșului, la peste 1.900 de metri altitudine.

Polițiștii de frontieră au dat alarma și cred că ambii bărbați ar fi ucraineni care au trecut ilegal granița, la noi în țară.

În jurul prânzului, polițiștii de frontieră din sectorul Valea Vișeului, aflați în patrulare în zona muntoasă, i-au descoperit pe cei doi tineri morți în zona muntoasă.

Pentru că deocamdată nu a fost posibilă verificarea identității și fiind în apropierea frontierei, se ia în calcul varianta ca victimele să fie ucraineni care s-au refugiat la noi în țară.

E posibil să fi intrat în hipotermie, din cauza epuizării. Dar cauza morții va fi anunțată de medicii legiști.

Au fost anunțate și autoritățile de frontieră din Ucraina. O echipă de salvamontiști a plecat în misiune spre zona unde au fost găsiți cei doi bărbați.

De la începutul conflictului în Ucraina și până în prezent, la frontiera de nord a României au fost depistați pe raza județelor Maramureș, Satu Mare și Suceava aproximativ 11.000 cetățeni ucraineni, cu vârste între 18 și 60 de ani. La audieri, au declarat ca au fugit din Ucraina din cauza războiului.

Mulți dintre ei își pun viața în pericol, încercând să traverseze frontiera înot sau prin Munții Maramureșului.

Până acum, 21 și-au pierdut viața.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62449631
Momentul în care un bărbat este scos viu de sub pământ, la patru zile după ce a fost înjunghiat și îngropat | VIDEO

Un bărbat de 62 de ani din Republica Moldova a fost salvat după patru zile în care a stat captiv într-un beci improvizat pe un câmp, rănit, după ce a fost înjunghiat.  

62396694
Un medicament pentru slăbit ar putea trata demența. Ce arată noi studii prezentate la Congresul european privind obezitatea

Medicamentele care au ţinut prima pagină a ziarelor, mai întâi ca tratament pentru diabetul zaharat de tip 2, apoi ca ajutor pentru pierderea în greutate, cunoscute drept Ozempic sau Wegovy, ar putea aduce beneficii.

 

62449602
Andre Agassi și Steffi Graf vor juca un meci demonstrativ în România. Ce mesaj le-au transmis organizatorii Sports Festival

Organizatorii Sports Festival le-au transmis un mesaj lui Andre Agassi și lui Steffi Graf direct pe un bilboard din Las Vegas, orașul în care cei doi trăiesc.

Recomandări
Neacsu mai fb mai
Noii miniștri își preiau mandatele: Neacșu, întâmpinat cu fanfară la MAI. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, astăzi, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Shutterstock 2724321117 1
România va avea trenuri de mare viteză către Europa. UE cere statelor membre să construiască mai repede căi ferate moderne

Parlamentul European a adoptat marţi un raport din proprie iniţiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputaţi români.

Luca niculescu id293486 inquam photos octav ganea
Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm în prima zi de mandat: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Premierul Luca Niculescu a făcut, miercuri dimineaţă, precizări în legătură cu Pilonul II de pensii, indicat în anii trecuţi drept posibilă sursă pentru redresarea financiară a României, afirmând că nimeni „nu se atinge de Pilonul II.