Trevor, cel mai singuratic rățoi din lume, a fost ucis. Localnicii sunt îndurerați

62017776
Facebook.com

Trevor, supranumit „cel mai singuratic rățoi din lume”, a murit după ce a fost atacat de câini pe instula Niue din Pacific, unde locuia. El a ajuns acolo în 2018, dar nu este foarte clar cum.

 

„A apărut în Niue în luna ianuarie a anului trecut, după o furtună puternică. Credem că a zburat sau că a fost „adus de vânt” aici. Credem că a ajuns aici din Noua Zeelandă, dar e posibil să provină de pe Tonga sau din vreo altă insulă din Pacific. Trevor a fost numit după un politician local și așa i-a rămas numele”, spus Rae Findlay, șefa al Camerei de Comerț din Niue, care administrează și pagina de Facebook a rățoiului.

Deși a fost supranumit „cel mai singuratic rățoi din lume”, Trevor avea mulți prieteni: localnicii aveau grijă de el și treceau să îl hrănească.

„Nu sunt râuri sau lacuri sau izvoare în zonă, așa că Trevor a decis să trăiască pe o baltă. Zbura mereu prin zonă să viziteze proprietățile localnicilor și se bucura de hrana care i se oferea”, a declarat Rae Findlady pentru BBC News.

Mai mult, el s-a împrietenit cu un cocoș, cu un pui și cu o veka – pasăre specifică insulei Niue.

„După ce un an am condus dintr-un loc în altul cu plase cu ovăz în mașină, o să îmi fie dor să mă opresc după muncă să-l hrănesc pe Trevor. A cucerit inimile multor oameni și ne va fi dor de el.” 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62017707
Povestea unui bărbat care a devenit campion la ridicat greutăți la 75 de ani

De ce să nu te menții în formă la vârsta pensionării? În Australia, bătrânii nu ocolesc sălile de gimnastică. Ba chiar mulți practică un sport ce nu pare potrivit vârstei: ridicarea greutăților.

62017705
Reacția poliției după ce un copil a sunat la 911 pentru a fi ajutat la matematică

Matematica și mai ales fracțiile l-au speriat atât de rău pe un elev din Indiana, încât a cerut ajutor la 911, numărul de urgență.

62017691
Ambasada Suediei, mesaj cu subînțeles despre cormorani. Precizează și denumirea în latină

Ambasada Suediei prezintă, pe Facebook, situația cormoranilor din țară, aluzie la declarațiile recente făcute de ministrul Petre Daea în Parlamentul European.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.