Trandafirii „Hocus Pocus”. Specia de flori care a făcut furori în toată țara. Își schimbă culoarea ca prin magie

×
Publicitate

Centrul orașului Vaslui a prins culoare în acest weekend, la o sărbătoare a florilor. Producători din toată țara au expus sute de plante, unele dintre ele cu totul speciale, cum ar fi menta cu aromă de ciocolată, sau trandafirii „Hocus Pocus”.

 

Un producător din Vaslui a strânit imediat interesul vizitatorilor cu plantația sa de mentă cu aromă de ciocolată.

La o altă tarabă, vizitatorii au fost atrași de culoarea și mirosul irișilor.

Producător local: „Culorile sunt hibridizate, dar aduse din Polonia, din Cehoslovacia. Fiecare iris are mirosul lui. De exemplu, ăsta portocaliu are mirosul caisei”.

Și trandafirii au furat toate privirile. Soiul Hocus Pocus a fost cel mai admirat.

Larisa Butulac, producător Republica Moldova: „Își mai schimbă culoarea. Ia uitați, pe aceeași tulpină avem două culori. Galben și șateratul. Și e posibil să mai facă una, roșu”.

Fiindcă oferta este mare, doritorii nu s-au lăsat așteptați.

Localnică: „E greu să mă hotărăsc. Întâi vizionez și apoi hotărăsc ce o să iau. O să iau flori pe care să le resădesc sau să le pun în pământ, ca să dăinuie mai mult frumosul.

Localnic: „Am luat Gazania. Încercăm să ne facem o grădină frumoasă”.

Localnică: „Aș lua de toate, dar nu îmi permite pensia”.

Pentru câțiva a fost și prilej de ședințe foto.

Serbarea florilor se încheie duminică seară la Vaslui.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62450448
Grădina Palas din Iași: O galaxie de distracție cu planete gonflabile
În Grădina Palas din Iași, cele opt planete gonflabile i-au atras imediat pe vizitatori, mai ales pe copii.  
62450439
Explozie de culoare în Galați. Sute de artiști au transformat un parc de aventură în galerie de street art
La Galați, sute de artiști și-au pus creativitatea la bătaie la un festival de artă urbană. Clădirile dintr-un parc de aventură de la marginea orașului au prins culoare, cu ajutorul spray-urilor și a diferitelor vopsele.  
62450434
Motanul Max a reușit să devină una dintre "cele mai deștepte" feline din lume, fără prea mult efort. Titlul pe care îl deține
Un motan din statul american Vermont a devenit una dintre cele mai deștepte feline din lume.