Tesla lansează robotaxi în zona San Francisco. Elon Musk și-a luat însă măsuri de siguranță, acțiunile companiei au crescut

62562654
Getty

Tesla a ajuns într-un moment de cotitură, compania lui Elon Musk pregătindu-se să lanseze serviciul său de robotaxi în San Francisco și Bay Area, zona înconjurătoare a metropolei din California.

În mașina electrică complet autonomă va exista însă un șofer de siguranță, iar evenimentul va avea loc chiar în acest weekend, într-un efort de a se extinde rapid pe fondul scăderii vânzărilor de vehicule electrice, transmite Reuters.

Pe fondul acestui anunț, acțiunile Tesla au crescut vineri dimineață cu aproape 5%.

Succesul afacerii robotaxi este esențial pentru Tesla, deoarece CEO-ul Elon Musk a avertizat că va urma o perioadă dificilă din cauza politicii nefavorabile privind vehiculele electrice, înainte ca veniturile din acest nou serviciu și din software-ul său de conducere fără pilot să se vadă în veniturile companiei, fapt prognozat undeva la sfârșitul anului viitor.

Luna trecută, compania a făcut un mic test al serviciului robotaxi în Austin, Texas, cu câteva din SUV-urile sale Model Y, câțiva pasageri invitați și șoferi de siguranță pe scaunele pasagerilor din față.

Musk, la briefingul de miercuri privind rezultatele companiei, nu a dezvăluit când ar putea renunța la șoferii umani, care reprezintă un cost semnificativ pentru Tesla.

Astfel, robotaxi-urile care vor circula în Bay Area vor avea oameni pe scaunul șoferului, care vor putea controla mașina folosind volanul și frânele - în caz de nevoie, se arată într-o notă internă din companie.

Serviciul de robotaxi va transporta câțiva proprietari de Tesla invitați, care vor plăti o taxă, într-o zonă restrânsă care acoperă o mare parte din Bay Area, inclusiv Marin, o mare parte din East Bay, San Francisco și se întinde spre sud până la San Jose, a adăugat Elon Musk.

Musk spusese la începutul lui iulie că Tesla se va extinde în Bay Area „într-o lună sau două", în funcție de aprobările autorităților de reglementare.

Autoritățile de reglementare din California, care nu au răspuns vineri solicitărilor de comentarii, au declarat miercuri că Tesla nu a solicitat încă autorizațiile necesare pentru transportul de pasageri cu vehicule complet autonome.

Directorul general Elon Musk a orientat Tesla către roboți și taxiuri care se conduc singure, deoarece vânzările gamei sale de vehicule electrice au scăzut vertiginos. O mare parte din evaluarea de trilioane de dolari a Tesla se bazează pe acest pariu.

Musk a rămas în urmă cu roboții Optimus

Pe de altă parte, publicația The Information a arătat că Tesla este cu mult în urma ritmului necesar pentru a îndeplini obiectivul lui Musk de a produce cel puțin 5.000 de roboți umanoizi Optimus în acest an, după ce a fabricat doar câteva sute dintre aceștia.

Prezentând rezultatele companiei din această săptămână, Musk a declarat că Tesla obține permisiunea de reglementare pentru a lansa robotaxi în mai multe state, inclusiv California, Nevada, Arizona și Florida.

Companiile au nevoie de o serie de permisiuni din partea Departamentului de Autovehicule din California și a Comisiei pentru Utilități Publice din California pentru a testa și a lansa vehicule autonome în acest stat. Obstacolele birocratice reprezintă o provocare pentru Tesla, care trebuie să câștige încrederea oficialilor din domeniul siguranței înainte de a lansa servicii complet autonome.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62562627
Ce sunt „păduchii de culoar”, derivați din „păduchii de poartă”. „Ucideți-i cu bunătate"

Oricine a călătorit cu avionul cunoaște haosul care are loc în momentul în care avionul aterizează, pasagerii înghesuindu-se pe culoar pentru a ieși primii din aeronavă.

62154696
Reacția polițiștilor după ce un șofer a suflat în etilotest: „Nu afișează volți”

Un șofer din Hârlău, județul Iași, a fost prins conducând sub influența alcoolului, după ce etilotestul a indicat o concentrație de 2,20 mg/l alcool în aerul expirat.

62562553
Influencer care făcea farse nesărate, săltat de poliție. Arestat la domiciliu pentru „tulburarea activității” unor firme

Un influencer care își delecta urmăritorii cu farse considerate de mulți nesărate se confruntă cu acuzații penale după ce a perturbat activitatea mai multor firme din Arizona. Autoritățile bănuiesc că farsele monetizate pe rețelele sociale i-au adus bani.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.