Târg caritabil, la Cluj Napoca: Voluntarii au strâns sute de kilograme de haine în doar câteva zile și le-au vândut

×
Publicitate

Putem da o nouă viață hainelor purtate, în timp ce facem și o faptă bună. Aceasta este deviza unei asociații din Cluj-Napoca, ce a organizat un târg de haine în scop caritabil.

Voluntarii au strâns sute de kilograme de haine în doar câteva zile şi le-au vândut în cadrul târgului. Vizitatorii au putut găsi însă și haine nou-nouțe, create de designeri români. Cei care au trecut pragul târgului de haine ReClothing, organizat la Cluj-Napoca, au fost încântați că pot transforma cumpărăturile într-un act de caritate.

Femeie: "Mi se pare chiar interesant, prețurile mi se par chiar ok, hainele sunt în stare foarte bună, majoritatea dintre ele. Așa încât bănuiesc că nu o să plec cu mâna goală de aici.”

Femeie: "Mi se pare important să încercăm să refolosim și să încetăm să mai cumpărăm doar din dorință de a cumpăra extraordinar de mult și de a umple dulapurile. Și de a refolosi atunci când ne plictisim, să dăm altcuiva sau să purtăm ceva ce am primit."

Prețurile au pornit de la 15 lei și au ajuns până la 250 de lei. Se puteau cumpara atât haine purtate, cât și haine noi create de designeri locali. Organizatorii au vrut să tragă un semnal de alarmă cu privire la poluarea din industria textilă.

Femeie: "Avem o colecție de tricouri cu mesaje dedicate sustenabilității, dar și o serie de tricouri pictate manual, în colaborare cu un designer local. Astfel, arătăm oamenilor cum hainele pot primi o nouă șansă."

Totul a pornit de la niște statistici îngrijorătoare referitoare la comportamentul oamenilor în ceea ce privește vestimentația.

Ioana Pîrlea, președinte JCI Cluj: "Purtăm mai puțin de o treime din hainele pe care le avem. Și faptul că 95 la sută dintre hainele care ajung la gunoi ar putea fi reciclate sau repurtate. Statisticile nouă ne-au fost confirmate, pentru că târgul vine după o campanie de colectare în cadrul căreia am strâns peste 350 de kg de haine în doar 5 zile."

Banii obținuți în urma vânzării vor fi folosiți pentru organizarea de activități în cadrul unui centru educațional amenajat pentru copiii ucraineni ajunși în Cluj-Napoca.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62271515
Meteorit spectaculos, pe cerul din Chile. VIDEO

O minge de foc a luminat cerul, în timpul nopții, deasupra orașului Santiago, capitala statului Chile.

62237336
Raed Arafat, despre plecarea sa: ”Dacă eu sunt cel care deranjez, atunci soluția este simplă”

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că, dacă el este cel care deranjează, soluţia este simplă, având în vedere că este numit pe funcţie, nu este nici ales şi nici nu ocupă funcţia prin concurs.

62271465
Fragedo, brand certificat Marca Etică, lansează o nouă campanie de comunicare: de la familia noastră, pentru familia ta

București, 11 iulie 2022. Făcut mereu exact așa cum trebuie, puiul Fragedo își reafirmă promisiunea calității premium printr-o nouă campanie de imagine: de la familia noastră, pentru familia ta.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.