Tânăr din Tîrgu Jiu, răpus de cancer la numai 25 de ani. Ultimul său mesaj pe Facebook

61914168
Facebook.com

Costi Tivig, un tânăr grav bolnav de cancer, a murit la doar 25 de ani, în ciuda tratamentului făcut la un spital din Viena

În ulimele luni, familia şi prietenii lui Costi Tivig s-au mobilizat şi au strâns bani pentru tratamentul la Viena, care costa 20.000 de euro, după ce în ţară nu i s-a mai dat nicio speranţă. Au creat şi un grup pe Facebook cu peste 1.000 de membri şi au făcut eforturi disperate pentru a strânge suma necesară.

Tânărul urma să fie operat în Austria, dar cancerul a avansat mult prea repede, astfel că Costi Tivig s-a stins sâmbătă, la scurt timp după ce se întorsese în ţară pentru a începe şedinţele de chimioterapie.

Miercuri, tânărul a postat ultimul sau mesaj pe Facebook, încrezător că va învinge boala:

Vreau sa transmit un Multumesc din toată inima persoanelor pe care le cunosc personal sau nu, care au fost și care sunt alături de mine in cea mai grea perioada din viața mea, mulțumesc persoanelor care m-au ajutat atât din punct de vedere financiar cât și moral ! Au fost foarte multe mesaje pe care le-am primit de la voi și la care nu am reusit sa răspund, cărora le mulțumesc pe aceasta cale ! Mulțumesc oamenilor cu suflet care m-au ajutat financiar, ați fost in număr foarte mare, dacă voi nu erați eu nu eram acum aici ! Vreau sa știți ca eu m-am întors de la Viena, doctorul de acolo mi-a recomandat un doctor din București unde trebuie sa fac 6 ședințe de chimioterapie din 3 in 3 săptămâni, chimioterapie pe care o voi primi din Viena după care cu ajutorul lui Dumnezeu ma voi întoarce acolo pentru operație !
Mulțumesc din tot sufletul TUTUROR, va doresc multa sănătate, Dumnezeu sa va răsplătească ! Va salut cu respect pe fiecare in parte !

Cu mai puţin de o lună înainte, Costi postase povestea unui tânăr tot din localitatea sa natală, Tismana, diagnosticat cu leucemie la numai 13 ani. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
61914162
Atacul din Las Vegas i-a schimbat viața unui pasionat de arme. Cui i le-a donat
Atacul din Las Vegas a lăsat urme adânci asupra unui bărbat care comercializa arme de foc.
61914130
Un urs brun a atacat pe stradă un elev rus. Ce a urmat
Un adolescent rus, în vârstă de 17 ani, s-a ales cu zgărieturi și cu o mușcătură, după ce un urs brun i-a sărit pe spate.
61914129
Un chinez şi-a ascuns şerpi veninoşi în şosete ca să îi aducă ilegal în Canada
Chaoyi Le, un tânăr chinez cu drept de şedere în Canada, a recunoscut în faţa tribunalului că a încercat să facă contrabandă cu şerpi.