Spectacol de operă la Iași, încheiat cu foc de artificii. Aproape 8000 de spectatori au participat

×
Publicitate

Mii de oameni au asistat sâmbătă seară la un spectacol de operă care a avut loc la Iași.

Concertul susținut de tenori și soliști ai Ateneului Național, acompaniați de invitați de onoare, a încântat publicul.

Stagiunea de final de an s-a încheiat cu un foc de artificii.

Esplanada Palatului Culturii din Iași a devenit neîncăpătoare pentru cei aproape 8 mii de oameni, care au asistat la spectacolul de operă. Rând pe rând, soliștii Ateneului Național Iași, alături de artiști ai Operei Naționale din Iași și București, acompaniați de dirijorul Daniel Jinga au încântat publicul timp de aproape două ore.

Ana Maria Donose, soprană: Încercăm să oferim publicului din muzica pe care știm să o redăm, prin acorduri frumoase. Momente de neuitat din opere, operete, canzonete.

Pentru artiști, stagiunea care tocmai s-a încheiat a fost una de excepție, în care muzica a atras ca un magnet publicul de toate vârstele.

Andrei Apreotesei, manager Ateneul Național Iași: Ceea ce se întâmplă în seara asta este un exemplu clar și pur că oamenii au nevoie de artă, au nevoie de frumos.

Și corul de copii al orașului a urcat pe scenă.

Andrei Fermeșanu, manager Opera Nationala Iasi: Într-un astfel de eveniment de anvergură, în aer liber, într-un climat atât de frumos, cu vreme care ține cu noi, au ocazia să ia contactul cu muzica de operă, cu muzica clasică și am ales părți care pot fi ușor recunoscute.

Spectacolul artistic a fost apreciat de participanți care i-au răsplătit pe artiști cu aplauze.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași: Avem nevoie de muzică, avem nevoie de fericire, pentru că asta ne ajuta și în partea de sănătate.

Gala s-a încheiat cu un foc de artificii.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62271067
Primul român care a zburat cu motoparapanta deasupra piramidelor din Egipt

Un pilot de 47 de ani din Timișoara, a devenit primul român care a zburat cu motoparapanta deasupra piramidelor din Egipt, o premieră omologată și de Asociația Cartea Recordurilor.

62271028
O tânără și-a pierdut vederea temporar după ce și-a injectat cerneală în globii oculari. „Plângeam cu lacrimi albastre”

O tânără de 27 de ani din Australia care și-a acoperit 98% din suprafața corpului cu tatuaje a mărturisit că și-a pierdut vederea pentru câteva săptămâni după ce și-a introdus cerneală în globii oculari.

62271025
O moldoveancă a fost condamnată în Italia, după ce a provocat moartea bebelușului nou născut și a ascuns cadavrul în dulap

O femeie din Republica Moldova a fost condamnată la închisoare în Italia, după ce a fost acuzată de omor din culpă.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.