S-au întors din vacanță și au avut parte de șocul vieții lor. Ce a pățit o familie

62147220

Doi soți din Canada au avut parte de șocul vieții lor când s-au întors acasă din vacanță și au găsit un străin în locuința lor.

 

Cei doi, împreună cu copiii lor, și-au petrecut trei săptămâni în vacanță, însă când s-au întors acasă au descoperit că un străin le invadase casa și le-au distrus obiecte din ea, precum certificatul de căsătorie și pozele de familie, transmite Daily Star.

De asemenea, jucăriile copiilor ar fi fost atârnate de copacii din curte.

„Ferestrele erau acoperite, perdelele și păturile erau rupte. Multe jucării erau îngropate în curte sau agățate de copaci. Ne-a consumat toată mâncarea, a furat obiecte, a spart lucruri, ne-a rupt certificatul de căsătorie și ne-a distrus fotografiile”, a povestit unul dintre proprietarii casei.

După descoperire, soții au făcut curățenie în casă și și-au petrecut noaptea la un hotel din apropiere. Dimineața când s-au întors, au descoperit că bărbatul se afla din nou înăuntru, așa că au alertat de urgență autoritățile, care l-au reținut pe intrus.

În urma faptelor sale, suspectul rămâne în arest.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62140262
Cum a reușit să supraviețuiască o pisică într-un container timp de 2 luni: „Ne pierdusem orice speranță”
O pisică din Marea Britanie a supraviețuit în mod miraculos timp de două luni, după ce a rămas blocată într-un container de transport, mâncând doar păianjeni.
62147182
Jamila s-a infectat cu coronavirus. „Îmi era groază de ceea ce vor crede ceilalţi”
Celebra bucătăreasă Jamila și-a anunțat fanii că a fost infectată cu virusul SARS-COV-2, mărturisind că a trecut printr-o perioadă foarte grea și dorește să tragă un semnal de alarmă.
62147147
Metoda prin care au reușit românii aflați peste hotare să facă surprize rudelor din țară
Vara este perioada în care românii plecaţi în străînătate obişnuiesc să vină acasă, în concediu.