Metoda prin care au reușit românii aflați peste hotare să facă surprize rudelor din țară

×
Publicitate

Vara este perioada în care românii plecaţi în străînătate obişnuiesc să vină acasă, în concediu.

Anul acesta însă, mulţi dintre ei au ales să rămână în ţara de adopţie, pentru a nu-şi pierde locul de muncă sau pentru a nu rișca să nu se mai poată întoarce.

Asta din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Cu toate acestea, ei nu şi-au uitat părinţii şi rudele.

Un tânăr, stabilit în Spania împreună cu viitoarea lui soţie, a apelat la o firmă care duce, în numele celor plecați, cadouri rudelor din ţară. El a pregătit o surpriză pentru mama lui, doamna Virginia, care a împlinit 50 de ani. Mesagerii au fost Oană şi Ana.

Mesagerele au povestit cum a luat naştere ideea prin care împart oamenilor surprize venite de peste hotare, de la cei dragi.

Ionela Țăran organizator evenimente: "Eram în străinătate acum 10 ani și am făcut o surpriza mamei mele, din Spania am trimis o surpriză în Romania și mama a fost foarte surprinsă și am spus când mă întorc acasă, asta o să fac, de șase ani sunt în România și facem surprize dragi oamenilor, în principiu un tort și un buchet de flori, aranjamente din săpun sau flori naturale, poze, o sticlă de șampanie sau cadouri de suflet.”

Un pachet format din tort, un buchet de flori și o scrisoare costă între 450 și 1000 lei, în funcție de distanța parcursă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62147128
Doi turiști, adepți ai teoriei Pământului plat, au vrut să ajungă la capătul lumii. Ce s-a întâmplat cu ei

Un cuplu din Veneția, adept al teoriei potrivit căreia Pământul ar fi plat, a fost salvat de un doctor, după ce s-a pierdut în timp ce încerca să ajungă la „capătul lumii”.

62147121
Complet gol într-o spălătorie auto pentru a face duș. Isprava bărbatului a fost filmată

Un bărbat din Australia a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce a intrat într-o spălătorie auto pe timpul nopții pentru a face duș.

62147065
Momentul terifiant în care un păianjen uriaș „înghite” o pasăre. VIDEO

Un filmuleț publicat pe rețelele de socializare surprinde momentul în care un păianjen uriaș „înghite” o pasăre.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.