Românii din diaspora se pregătesc intens pentru Ziua Națională a României. Ce vor pune pe masă

×
Publicitate

Ziua Națională a României este tot mai aproape, așa că, de la granițele noastre, pleacă TIR-uri cu brânzeturi, cărnuri și dulciuri, așteptate de cei care lucrează în vestul Europei.

Mulți vor cumpăra inclusiv steaguri și costume populare, ca să își aducă aminte cum era acasă.

Într-un depozit din Oradea s-au strâns 13.000 de sortimente de produse, trimise din toată țară. Toate vor ajunge la magazinele românești din diaspora.

Cătălin Malița, director de expediții: „Pleacă spre Europa, 10-15 camioane. Acum, cu ocazia sărbătorilor, vor fi mult mai multe, peste 20”.

Ce vor să mănânce românii plecați în străinătate de Ziua Națională a României

De Ziua Națională, românii plecați la muncă peste granițe vor să mănânce sărmăluțe, fasole cu ciolan, cârnăciori și mititei, dar și telemea sau cozonac. Așa că, cererea pentru aceste produse a crescut cu 20%.

Raul Timaru, managerul unui hub de produse românești: „Toate produsele tradiționale, preparatele din carne, și ca și produse artizanale, cam tot ceea ce amintește de casă”.

La un magazin românesc din Koln, marfa comandată a ajuns deja.

Client: „Afumăturile toate, varza pentru sarmale, murături, tot ce este specific românesc, ne place și nouă”.

Teodora Drăgulescu, proprietara unui magazin: „Pâinea este cea mai cerută de români, aducem mici”.

Căutat este și artizanatul. Într-un atelier din Beiuș se fac ii și cămăși, care vor fi purtate în Irlanda, Spania, Norvegia, Italia, Germania și Statele Unite.

Anca Banda, creator popular: „Atelierul nosru este bogat în această perioadă, plin de lucruri gata de plecare, care vor lua drumul străinătății”.

Exportatorii de produse românești precizează că alimentele s-au scumpit, în medie, cu 25-30%, mai ales lactatele. Cererea rămâne, însă crescută, pentru că vin sărbătorile.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62303944
Stele căzătoare în valuri, în noaptea de joi spre vineri. Ce spun astronomii despre curentul Leonide

Stelele căzătoare ar putea fi observate cu o frecvență mai mare în noaptea de joi spre vineri, pentru că se va înregistra maximul curentului de meteori Leonide, transmit astronomii de la Observatorul Amiral Vasile Urseanu.

62294257
Preot din Vaslui, cu ordin de restricție, după ce fosta soție l-a acuzat că o bate zdravăn. Ce se întâmplase între ei

Un preot din Vaslui a primit un ordin de restricție de la judecători, după ce fosta lui soție l-a acuzat de violență domestică. Femeia susține că a fost nevoită să îndure bătăi crunte de la slujitorul Domnului.

62221917
Trei ani de la primul caz de COVID-19. Cum a evoluat pandemia din 2019 până azi

Astăzi, 17 noiembrie 2022, se împlinesc trei ani de la primul caz de COVID-19. Epidemia provocată de coronavirusul SARS-Cov-2 a îmbolnăvit peste 641 de milioane de oameni.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.