Timp de o săptămână, mai multe clădiri cunoscute din Capitală, vor găzdui proiecte de artă contemporană, instalații digitale interesante, dar și proiecții de filme, și colecții ale unor designeri români, pe care publicul le va putea descoperi și admira, în mare parte, gratuit.
Am descoperit unul dintre proiectele creative într-un atelier din centrul Bucureștiului. Se numește "The Mirror Stage" și este o înșiruire de oglinzi care ne pun față în față cu propria imagine.
Marian Palie, curator: „Trăim într-o civilizație a oglinzilor, pentru că ele sunt prezente peste tot, inclusiv în mall-uri, în supermarket-uri, pentru că, de fapt, dublează efectul ăsta al sinelui. În centru avem de-a face cu o instalație care se numește cele trei instanțe ale sinelui. Un sine psihologic, un sine al pielii și un sine vestimentar”.
Arta a învăluit și parcul Ateneului Român. O altă instalație de oglinzi, denumită „Pietrele de Hotar", îi invită pe trecători să descopere cu alți ochi locurile din oraș prin care obișnuiesc să treacă zi de zi.
Corespondent Pro TV: „Proiectul a fost gândit pentru a atrage atenția asupra potențialului unor spații urbane pe lângă care trecem, de cele mai multe ori, fără să le observăm. Cu ajutorul oglinzilor, inclusiv trecătorii pot deveni parte din lucrare. Este, de fapt, un mod simplu de a ne aminti că și noi dăm sens locurilor prin care trecem în fiecare zi”.
Sunt doar două din cele câteva zeci de proiecții și instalații de artă pe care publicul interesat le poate descoperi în aceste zile în București. Deși vin din domenii diferite, de la modă, tehnologie, design și până la artă și film, toate proiectele au la bază aceeași temă: bucuria.
Irina Schrotter, inițiatoarea Romanian Creative Week: „Nu e o perioadă foarte ușoară pentru țara noastră și nici pentru Europa și nici pentru toată lumea și cred că e bine ca din când în când să ne amintim, să ne mai și bucurăm. Pentru că lucrurile se vor așeza mai devreme sau mai târziu și e important să ne păstrăm energia pozitivă și să fim împreună, în primul rând”.
Romanian Creative Week va avea loc până pe 8 octombrie, iar accesul este gratuit la o mare parte dintre proiectele artistice.