Se întâmplă asta pentru că tot mai mulți clienți caută astfel de produse, așa că marile magazine sunt nevoite să se adapteze.
Unii comercianți acceptă acum inclusiv producători neasociați, chiar dacă aceștia nu pot livra cantități mari.
Într-o salină artizanală din Vrancea, prind gust unele dintre cele mai fine salamuri românești. Timp de trei luni, mezelurile stau pe un pat de sare care extrage treptat umiditatea și lasă în urmă produse crud-uscate cu gust intens.
Multă vreme, mezelurile au rămas cunoscute doar local. Până acum 7 luni, când, după multe insistențe, producătorii au fost primiți și în unele lanțuri de supermarketuri.
Cristi Sandu, producător din Vrancea: „E destul de greu. Chiar foarte greu, să știți, să nu ai acces la piață. Faci niște produse foarte bune, naturale, dar nu ai acces la piață. Spuneau întotdeauna că aduc din afară, că au produse ca ale noastre, că produsele noastre sunt prea scumpe pentru ei, tot felul de motive.”
Clienții sunt, totuși, de altă părere.
Bărbat: „Înainte de toate simțiți carnea, simțiți condimentele, după care, ușor, ușor vine picantul. O să cumpăr unul, îl iau pe acesta.”
Corespondent PRO TV: „În România sunt aproximativ 3 milioane de producători locali, potrivit estimărilor oficiale. Însă cei mai mulți dintre ei sunt mici și au producții reduse. Este și motivul principal pentru care mulți comercianți nu îi primesc la raft, pentru că nu pot fi constanți cu livrările. Au șanse mai mari cei care se asociază, doar că numărul cooperativelor este în continuare foarte mic.”
De problema cantității s-au lovit și soții Covaliu. Au un laborator în Suceava unde produc prăjituri de casă apreciate local. Au deschis afacerea acum 10 ani și, deși au cerere, ritmul de producție este unul controlat pentru că fac totul manual.
Marius Covaliu, producător din Suceava: „Făcând în cantități mici produsele, fiind artizanali până la urmă, avem un minus aici, din cauză că nu putem acoperi tot timpul cantitățile necesare, dar au acceptat situația și ne-au primit și pe noi în proiect.”
În acest context, unele lanțuri de magazine încep să relaxeze criteriile de selecție ca să poată colabora și cu micii producători.
Viorica Lăudescu, coordonatoarea proiectului: „Ne-am dus către acei producători care au un număr mic de angajați, cu afaceri poate la început de drum sau cu afaceri care poate au nevoie de un boost de energie și încredere, iar pe lângă acest criteriu de număr de angajați avem un criteriu de proximitate față de magazinele noastre. Lanțul acesta scurt de aprovizionare, în acest context, se traduce în 50 de kilometri distanță între magazinele noastre și unitățile de producție.”
Alte lanțuri de magazine au introdus raioane dedicate produselor locale, colaborează direct cu cooperativele și susțin financiar producătorii pentru ca la final să livreze constant, fără să renunțe la calitate.