Primul hotel cu roboți sexuali. Experința trăită de un client

61958957
Daily Mail

Cu o lună înainte de Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia, în Moscova a fost deschis primul hotel cu roboți sexuali din Rusia.

Dolls Hotel, adică Hotelul Păpușilor, este situat în districtul financiar din Moscova. O cameră aici costă între 20 și 34 de euro pe oră, fără compania unui robot sexual, relatează Daily Mail.

Pentru a beneficia de serviciile roboților Lolita, Sasha sau Isilel, un client trebuie să plătească 68 de euro pe oră.

”Așteptăm turiști în timpul Campionatului Mondial - străini, inclusiv din Anglia. De asta am făcut demersuri să primim o acreditare specială pentru vizitatorii străini. Cât privește jucătorii, sunt bineveniți dacă sunt lăsați de antrenori și manageri” a declarat un purtător de cuvânt al hotelului.

Roboții sexuali sunt descriși drept ”călduroși” cu ”mișcări mecanice și un creier artificial”.

Fondatorul hotelului Dmitry Alexandrov susține că 36% dintre ruși nu sunt fericiți cu viața lor sexuală.

Roboții sunt programați să aibă diferite personalităși în funcție de cerințele clienților - indepedente, timede și obediente sau feminine și drăgăstoase.

Roboții sunt dezinfectați după utilizare, ceea ce garantează că nu vor fi riscuri de infecție, susțin reprezentanții hotelului.

Unul dintre clienții hotelului, Denis, a descris prima lui experiență. ”Păpușile sunt foarte realistic create, nu mă așteptam. Orgasmul a fost mai intens și mai lung decât cu o femeie reală. Singura problemă este să folosești suficient lubrifiant.”

”Este grozav că poți avea un loc unde să te duci pentru noi experiențe fără să te simți vinovat sau că ești infidel. Mi-a plăcut totul, o recepționistă politicoasă, camere moderne, grozave și desigur o păpușă minunată” a spus un alt client, Maxim.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61958943
Expert: Părinții trebuie să ceară permisiunea bebelușilor înainte să le schimbe scutecele

Postul de televiziune ABC a primit critici și ironii după difuzarea unui material în care un ”expert în sexualitate” susține că părinții nu ar trebui să schimbe scutecele bebelușilor fără a le cere permisiunea.

61958873
Preşedintele Moldovei, atacat de porumbei. "Important e să fim alături de oameni"

Igor Dodon, liderul pro-rus de la Chişinău, a fost atacat de porumbei la ceremoniile din 9 mai.

61958798
Elena Lasconi, invitată la LOVE IS FUN, LIVE pe Facebook, la 21:30

Elena Lasconi este invitată, miercuri seară, la LOVE IS FUN cu Bogdan Nicolai și Dr. Gáspár György.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.