Poliția de Frontieră, dotată cu o dronă în valoare de 100.000 €. De ce echipamente dispune

×
Publicitate

Poliția de Frontieră are un nou ajutor pentru monitorizarea litoralului și a apelor teritoriale ale României. Este o dronă specială, dotată cu tehnica militară, care poate fi folosită și ziua și noaptea.

Aparatul de zbor, de mici dimensiuni ,este operat de specialiști olandezi, iar datele ajung în timp real la Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă.

Drona a costat 100 de mii de euro şi este dotată cu echipamente speciale. Ea este folosită în lumea întreagă, atât de armată cât şi de forţele speciale de poliţie. Poate zbura prin ploaie, prin ninsoare, iar camera este singura care poate limita zborul în funcţie de vreme, nu drona în sine.

Thomas William Vaage, pilot dronă: „Este mică și foarte la îndemână și se poate asambla foarte repede. În mâna mea am telecomanda, care are atașată o antenă pentru o rază mai lungă. Putem controla totul din dronă.”

Este primul aparat de zbor achitat de Agenţia Europeană Maritima care a ajuns la bordul navei amiral cu care Poliţia de Frontieră patrulează în largul Mării Negre, în apele teritoriale.

Alexandra Cîrstea, purtător de cuvânt Garda de coastă Constanța: „Noul sistem folosit este un concept modern şi este utilizat în diferite scopuri, inclusiv poluare maritimă, combaterea migraţiei ilegale, combaterea pescuitului ilegal, supravegherea frontierelor dar şi operaţiuni de căutare şi salvare.”

Cherchez Gabriel, comandant nava Garda de coastă: „Am avut un caz cu un velier pe care a trebuit să îl abordăm, cu ajutorul dronei s-a supravegheat întreaga acţiune de la momentul interceptării controlul şi întoarcerea echipei de abordaj la bordul navei proprii.”

Sistemul de monitorizare cu drone se desfăşoară până la sfârşitul anului însă Poliţia de Frontieră doreşte să îl extindă şi în 2021.

Imaginile din drona pot fi văzute în timp real de cei care o operează şi de centrul European de comandă maritimă, la care are acces şi Poliţia de Frontieră.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62155909
HALLOWEEN 2020. Cum a apărut și ce semnifică această sărbătoare

HALLOWEEN 2020. Halloween-ul este o sărbătoare de origine celtică, preluată în zilele noastre de multe popoare din lumea occidentală, ce s-a răspândit în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii.

62153620
O fată bolnavă de 13 ani a murit, după ce mama ei a lăsat-o acasă pentru a ieși în club. Ce pedeapsă a primit

O femeie din Scoția a fost găsită vinovată, după ce și-ar fi lăsat fiica bolnavă acasă, pentru a pleca în club, timp în care cea mică a decedat.

62154703
Un bărbat a fost la un pas de a-și pierde viața, după ce a ieșit din duș. Ce au descoperit medicii

Un bărbat din Colorado, SUA a fost la un pas de a-și pierde viața, după ce a ieșit din duș.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.