Păsările flamingo au fugit din România, alungate de turiști. Oamenii le hăituiau cu drone pentru poze

62192239
StirilePROTV

Păsările flamingo care au putut fi observate în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD) nu vor cuibări nici anul acesta în zonă, din cauză că au fost stresate de vizitatori, a declarat Cristi Domşa, de la Societatea Ornitologică din România (SOR).

 

Prezent zilele acestea în judeţul Tulcea pentru observarea unei specii de păsări, reprezentantul SOR a afirmat că păsările au fost hăituite continuu de când au ajuns în România şi au părăsit locurile în care începuseră să-şi pregătească cuiburile.

"Au fost hăituite continuu de turişti, fotografi, de 'binevoitori', toată lumea le-a urmărit cu drone, cu bărci, cu tot ce e posibil pentru a face o poză bună, mai de lăudat. Aici (în zona strict protejată Sărături, n.red.), au început să-şi pregătească locul de cuibărit, dar din cauza presiunii oamenilor, păsările au plecat. Sunt mici şanse să se întoarcă", a afirmat Domşa.

În ultimele zile, el a încercat să-i îndepărteze pe oamenii curioşi care au venit în zona Sărături pentru a admira păsările exotice şi le-a atras atenţia că sunt într-o arie naturală strict protejată în care accesul nu este permis.

 

Peste 100 de flamingo au poposit în Tulcea și Constanța

 

"Întâmplător am trecut pe aici şi am văzut (duminică dimineaţa, n.red.) foarte mulţi oameni adunaţi grămadă. Ei nu au ce să caute aici, iar partea bună este că agenţii ecologi ai Administraţiei RBDD au fost foarte prompţi, au venit, i-au scos şi asta e situaţia. Oamenii nu ştiu sau nu citesc panoul. Problema este că e perioada de cuibărire, cea mai sensibilă, iar păsările sunt foarte deranjate. Acum, aici sunt pescăruşi, dar şi alte specii de păsări de apă care cuibăresc, inclusiv pe brâul de vegetaţie din jur. Sunt păsări care au pui mici ce fug prin iarbă. Dacă oamenii vin cu câini şi aleargă puii, deranjul este foarte mare", a mai spus reprezentantul SOR.

Domşa a adăugat că a cerut sprijin şi agenţilor ecologi ai Administraţiei Rezervaţiei care au fost prompţi şi au intervenit şi a precizat că oamenii care au vrut să vadă păsările flamingo au fost înţelegători şi au părăsit zona.

Administraţia RBDD a anunţat săptămâna trecută pe pagina proprie de Facebook că pe data de 25 mai inspectorii ecologi au observat 49 de păsări flamingo în zona Sărături Murighiol. În aceeaşi zi, circa 60 de exemplare au fost văzute pe lacul Tuzla din Rezervaţie.

 

Intrarea persoanelor în aceste zone reprezintă contravenție

 

"Ţinând cont de importanţa acestor specii rar observate în rezervaţie, o echipă formată din inspectori ecologi va monitoriza continuu zona. Lacul Sărături Murighiol a fost declarat zonă cu regim de protecţie integrală în special pentru protecţia coloniei mixte de păsări de pe insulele din mijlocul lacului. Potrivit legislaţiei, intrarea persoanelor şi pătrunderea mijloacelor de transport navale sau rutiere neautorizate în zonele strict protejate constituie contravenţie", se menţionează într-o postare pe pagina Administraţiei RBDD.

Autoritatea de mediu a preluat de altfel şi recomandarea SOR adresată populaţiei pentru a nu merge să fotografieze păsările exotice, zonele de cuibărit fiind foarte sensibile.

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62193083
Anchetă la Iași. Acte medicale și însemnele unei parohii, folosite într-o campanie umanitară falsă

Este anchetă la Iași, acolo unde mai multe acte medicale și însemnele unei parohii au fost folosite ilegal într-o campanie așa-zis umanitară.

62193047
Primul Târg de vinuri din Epoca Post-pandemică. 3-6 Iunie 2021, Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Ne propunem să re-startam piaţa de vinuri premium şi de HORECA din România!

62192924
Un tânăr din Spania a săpat timp de trei ani la o groapă, până a avut o revelație. Uimitor ce a construit. VIDEO

În 2015, Andres Canto s-a certat cu mama sa, iar ca să își descarce nervii, a luat un târnăcop și s-a apucat de săpat în curte. După șase ani de muncă, s-a ales cu un buncăr în care se relaxează cu prietenii, relatează Insider.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.