Pană majoră de curent în București, după un incident la staţia Fundeni

62168549
Getty

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în sectorul 2 al Capitalei, marţi dimineaţa, în urma unui incident petrecut la staţia de transformare Fundeni.

"Incidentul a avut loc la ora 11:14, iar, până la ora 11:40, toţi consumatorii au fost realimentaţi. Este vorba despre un incident care a avut loc la staţia Fundeni, ale cărui cauze sunt acum în analiză", au precizat reprezentanţii Transelectrica, potrivit Agerpres.

Aceştia au menţionat că până acum nu se cunoaşte cu exactitate numărul consumatorilor afectaţi, dar că este vorba doar de cei din zona adiacentă staţiei.

Ulterior, compania a emis un comunicat de presă în care precizează: "Marţi dimineaţa, 12 ianuarie 2021, la ora 11:14, în Staţia Electrică de Transformare 220/110 kV Fundeni, aparţinând CNTEE Transelectrica SA, s-a înregistrat o disfuncţionalitate care a afectat nivelul de tensiune de 10 kV din care este alimentată zona de consum adiacentă staţiei Fundeni. Funcţionarea reţelei a fost readusă la parametri normali prin intervenţia promptă a personalului operativ, astfel încât la ora 11:40 toţi consumatorii afectaţi au fost realimentaţi în integralitate".

La ora transmiterii comunicatului (12:35 - n.r.), echipele specializate făceau verificări în vederea identificării cauzei care a condus la producerea evenimentului, analiza finală urmând a fi definitivată în cel mai scurt timp.

Staţia Fundeni alimentează partea de est şi de nord-est a Capitalei.

În luna noiembrie 2020, o avarie la aceeaşi staţie, Fundeni, a dus la o pană de curent care a afectat 100.000 de locuitori ai Capitalei.

Această staţie a fost retehnologizată în perioada 2005-2007. Echipamentele primare au o durată de 25 de ani, iar cele secundare 10-12 ani.

"Avem în vedere extinderea şi modernizarea staţiei Fundeni, prin înlocuirea echipamentelor secundare", a declarat, în noiembrie, Marius Viorel Stanciu, membru al directoratului Transelectrica.

El a precizat că Transelectrica a iniţiat această procedură de înlocuire a echipamentelor secundare, însă de doi ani de zile procesul este blocat din cauza procedurilor de achiziţie.

Articol recomandat de sport.ro
Au bătut palma! Cât plătește Gigi Becali pentru ”transferul” la FCSB: ”Asta e hotărârea”
Au bătut palma! Cât plătește Gigi Becali pentru ”transferul” la FCSB: ”Asta e hotărârea”
Citește și...
62168497
Patru bărbați, arestați în Marea Britanie după ce au furat plumb de pe acoperișurile unor biserici

Patru bărbați care au furat bucăți din acoperișurile de plumb a peste 20 de biserici din Marea Britanie au fost condamnați la închisoare.

62168443
Un tânăr de 18 ani care se dădea drept preot s-a ales cu două dosare penale. Pentru ce cerea bani

Un tânăr de 18 ani din Galați care se dădea drept preot s-a ales cu două dosare penale pentru înșelăciune.

62168268
Cum s-a răzbunat o femeie curier pe un client pentru că i-a dat un bacșiș care nu a mulțumit-o

O femeie care lucrează pe post de curier pentru serviciu american de livrare de alimente a făcut cale întoarsă de la ușa unui client, cu tot cu mâncare, pentru că a considerat că a primit un bacșiș prea mic.

Recomandări
Imago0867198689h
Lista măsurilor economice propuse de Siegfried Mureșan. Ce va face Nicușor Dan dacă nu primește votul Parlamentului

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat și o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Vlcsnap 2026 09 22 19h20m12s771
Aproape 4 ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Ar fi rămas acolo după o operație

Aproape patru ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Pacienta spune că instrumentul metalic de 12 centimetri ar fi rămas acolo după o operație la Spitalul Județean Târgoviște.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
Mesajul lui Călin Georgescu pentru susținătorii săi: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare. Bucurați-vă pururea!”

Călin Georgescu este din nou liber, după o noapte petrecută în arestul poliției. Tribunalul București l-a plasat totuși sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și i-a impus o serie de obligații și restricții.