Pălăriile, la mare căutare. Prețurile pleacă de la 100 de euro

×
Publicitate

Pălăriile, accesorii cu tradiție, revin la modă, iar atelierele care le confecționează au renăscut, grație comenzilor.

O pălărie poate ajunge și la câteva sute de euro, în funcție de materialul din care este confecționată. În timp ce bărbații aleg variante clasice, femeile preferă culori și forme diverse.
În ultimii ani, și tinerii au început să poarte pălărie.

Daniel și Bianca au un atelier în Constanța. Pot construi o pălărie de la zero pe gustul fiecăruia însă, deși pare simplu, procesul este unul complicat.

La o pălărie se poate lucra și o săptămână. Înainte să fie decorată, va trece și printr-un proces de flambare, pentru a arde tot excesul de puf sau alte fire nedorite. La final, Bianca se ocupă de personalizarea pălăriei.

Client: "Aș putea spune că dacă ai o pălărie nu mai contează restul vestimentației, e perfectă. Arta simplității: o pălărie și un tricou!"

Ioan Hosu, sociolog: "În anumite perioade pălăria era asociată cu un statut social ridicat. În acest moment, cu excepția câtorva instituții, pălăria nu ne mai spune foarte multe despre poziția socială. Ne spune ceva despe preferințele estetice."

După ce a lucrat mai mulți ani într-o corporație, Laszlo a decis să-și urmeze visul și să preia meseria tatălui. Confecționează pălării într-un mic atelier din Cluj-Napoca, iar creațiile sale au ajuns în țări din toată Europa și chiar la New York sau în Boston.

Laszlo Spilmann, pălărier: "Am descoperit formele vechi ale tatălui meu. Le-am curățat și i-am spus tatălui: ”Haide să începem, să învăț să fac pălării”. Încetul cu încetul, am început să cumpăr și alte ustensile și atelierul a început să prindă formă."

Prețurile pleacă de la 100 de euro și pot depăși 300 de euro, în funcție de model. Cei care nu vor să cheltuiască atât de mult pentru un model unicat, pot găsi pălării la prețuri accesibile în magazine, de la 40, până la 100 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Rapid și-a inaugurat noua bază! Imagini spectaculoase cu ”bijuteria” de 6.500.000€ a lui Dan Șucu
Rapid și-a inaugurat noua bază! Imagini spectaculoase cu ”bijuteria” de 6.500.000€ a lui Dan Șucu
Citește și...
62215238
”Cele 7 morți ale Mihaelei Runceanu”. Spectacole de teatru omagiale în amintirea regretatei cântărețe
Regretata cântăreață și profesoară de canto Mihaela Runceanu este omagiată printr-o serie de spectacole, în Capitală.
62215228
"Spidermanul francez" a escaladat cu mâinile goale şi fără sisteme de siguranţă un zgârie-nori din Paris
Celebrul Alain Robert, supranumit "Spidermanul francez", a făcut o nouă demonstraţie de curaj. A escaladat cu mâinile goale şi fără sisteme de siguranţă un zgârie-nori din Paris.
62215225
Noua colecție vestimentară de la Prada a fost prezentată simultan în două orașe din țări diferite
La Săptămână modei de la Milano a venit rândul casei Prada să-și etaleze creaţiile vestimentare.