Pădurile din Alba vor fi repopulate cu cerbi lopătari. Primele animale au fost aduse din Mureș

×
Publicitate

După o lungă perioadă de pauză, pădurile din Alba vor fi repopulate cu cerbi lopătari. Primele exemplare tinere au fost aduse de la o crescătorie din Mureș și eliberate într-o zonă specială, ca să se acomodeze.

Cea mai recentă estimare arată că în România avem puțin peste 200 de mii de căprioare și cerbi.

Într-o zonă liniștită din Ciugud, au fost aduși șapte cerbi lopătari. Au vârste cuprinse între 3 și 5 ani și au fost eliberați pe rând, ca să se poată obișnui cu noua lor casă. Aici vor sta cel putin șase luni, apoi vor fi lăsați liberi în pădurile din zona Sebeșului, unde mai trăiesc alte 200 de exemplare.

Dragomir Bogdan, coordonator tehnic AJVPS Alba: „Va constitui baza unui material genetic care va împrospăta linia de sânge de cerbi lopătari. În viitor vom aduce un număr de 15-20 de femele. În județul Alba, singura zonă unde se întâlnesc aceste exemplare libere este în zona pădurea Mare Sebeș-Petrești”.

Specialiștii spun că este perioada perfecta pentru ca aceste animalele sălbatice să fie mutate.

George Cornea, medic veterinar: „Ei au avut perioada de împerechere. Sunt foarte ușor de prins în perioada aceasta fiind liniștiți, nefiind deranjați de zgomot foarte mare”.

În următoarele zile, vor fi aduse în zonă și căprioare, pentru a ajuta la repopulare. Animalele sălbatice provin de la o crescătorie de lângă Târgu Mureș, unde, pe zeci de hectare, trăiesc peste 200 de exemplare.

Jakab Sando, proprietar crescătorie: „Avem cerbi lopătari din Austria, Ungaria și Franța. Aici trăiesc în mediul lor natural”.

În sălbăticie, căprioara poate trăi până la 10 ani.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62312380
Un bărbat a muncit 50 de ani pentru a realiza scena Nașterii Domnului în miniatură. A reușit să strângă peste 400 de figurine

Un bărbat din Statele Unite este demn de Cartea Recordurilor, după ce, timp de 50 ani, a muncit la realizarea, în cele mai mici detalii, a scenei Nașterii Domnului în miniatură.

62312378
Imagini rare cu un râs care înoată. Animalul a traversat lacul Bicaz

Întâlnire neaşteptată pentru un turist care se afla la o plimbare cu barca pe lacul de acumulare de la Bicaz.

62312374
Globurile românești, la mare căutare în toată lumea. Decorațiunile de la noi împodobesc brazi din SUA și Japonia

Vânzările de globuri româneşti ating anul acesta cifre record. Tot mai multe ornamente de brad, realizate cu migală în fabricile de la noi, împodobesc pomii de Crăciun de peste ocean sau chiar din estul Asiei.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.