Organizatorii Eurovision vor reevalua competiția. Delegațiile nu ar fi respectat „spiritul regulilor”

62448868
Getty

Organizatorii concursului Eurovision au anunţat că vor reevalua competiţia după ce unele delegaţii participante „nu au respectat spiritul regulilor", transmite marţi DPA.  

Evenimentul desfăşurat la Malmö Arena, în Suedia, şi care a fost câştigat de interpretul elveţian Nemo cu piesa "The Code", a fost afectat de mai multe controverse.

„Regretăm că unele delegaţii prezente la concursul Eurovision din Malmo nu au respectat spiritul regulilor şi competiţia atât la faţa locului cât şi în timpul alocat evoluţiei pe scenă. Am stat de vorbă cu un număr de delegaţii în timpul evenimentului cu privire la diferite chestiuni care ne-au fost aduse la cunoştinţă. Forul de conducere al EBU, alături de şefii delegaţiilor, vor reevalua evenimentele produse la această ediţie a Eurovision la Malmo pentru a merge înainte într-un mod pozitiv şi pentru a ne asigura că valorile reprezentate de acest eveniment sunt respectate de toată lumea", se arată într-un comunicat al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union - EBU).

Anul acesta concursul Eurovision a fost marcat de descalificări, proteste propalestiniene şi plângeri din partea reprezentantului Irlandei, Bambie Thug. Starul „ouija pop" a obţinut locul 6 în finală, reuşind să readucă în finală Irlanda pentru prima oară după 2018.

Bambie, care a vorbit deschis despre opiniile sale propalestiniene, a acuzat televiziunea israeliană Kan că nu ar fi respectat regulile şi a declarat că aşteaptă să afle ce măsuri vor fi luate de EBU în această situaţie.

Competiţia a fost afectată şi de controversa cu privire la participarea reprezentantei Israelului, Eden Golan, iar un număr mare de oameni au protestat în faţa Malmö Arena în timp ce solista se afla pe scenă. Câţiva protestatari au fost reţinuţi de poliţie, printre care şi tânăra suedeză Greta Thunberg.

O altă controversă s-a produs după decizia de a-l descalifica pe reprezentantul Olandei, Joost Klein, după un incident în care ar fi ameninţat verbal o angajată care se ocupa de producţia evenimentului. Această decizie a fost puternic criticată de televiziunea olandeză AVROTROS, care a susţinut că pedeapsa este „prea dură şi disproporţionată".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62442730
MAI prelungește perioada de înscriere la școlile postliceale până pe 16 mai

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) prelungește cu două zile, până pe 16 mai, perioada de înscriere pentru cele 2.880 de locuri scoase la concurs la școlile postliceale.

 

62391407
Horoscop 14-26 mai 2024, cu Cristina Demetrescu. Ce aduce Jupiter în Gemeni pentru toate zodiile

Astrologul Cristina Demetrescu a prezentat la Vorbește Lumea de la ProTV, horoscopul pentru perioada 14-26 mai. Cele două săptămâni sunt încărcate de evenimente astrologice, dar cel mai important este intrarea lui Jupiter în Gemeni. 

62449249
Pastila de Șah, o nouă emisiune marca Sport.ro. Cine este prezentatorul Matei Cristea: Eu, la 12 ani, jucam cu seniori de 70

Începând de marți, 14 mai, Sport.ro îți prezintă Pastila de Șah, emisiunea care te învață tainele „sportului minții”.

Recomandări
62597949
Diana Buzoianu, despre scandalul ANM: Decizia privind menţinerea în funcţie a directoarei aparţine Consiliului de Administraţie

Decizia privind menținerea în funcție a șefei ANM, Elena Mateescu, aparține Consiliului de Administrație, care nu poate lua hotărâri din lipsă de cvorum, a transmis marți ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.