O sticlă cu un mesaj misterios, scris în urmă cu 13 ani, găsită de o familie la pescuit

×
Publicitate

O familie din statul american Alaska a făcut o descoperire ieșită din comun. În timp ce membrii familiei erau la pescuit, au găsit o sticlă cu un mesaj în interior.

Ceea ce era scris pe bilet i-a determinat să încerce dezlegarea unui mister.

Un mesaj scris de mână, care a plutit pe ape timp de 13 ani.

„Amy și Angela au fost aici în camping, în Houston, în 2 septembrie 2007, și vor să spună câteva lucruri.”

Începutul textului era unul jucăuș. Se vorbea despre băieți și alte lucruri interesante pentru tineri.

„Angela este una dintre cele mai dulci fete pe care le știu. M-a dus în Mexic, cât de tare e asta?”

Iar la final era trecut un număr de telefon.

„Oricine găsește asta să sune la 907 și să le spună că fiicele lor sunt în siguranță acum, și că le iubim. Mulțumim! Amy și Angela 9.02.07.”

Maureen Brashler: „Când au început să vorbească despre băieții pe care îi plac, mie mi s-a părut că sunt niște tinere care se distrează.”

Familia care a găsit mesajul speră ca într-o zi să dea peste autori.

Pat Brashler: „Sper că sunt bine și totul merge ca pe roate și că vor fi foarte fericiți să găsească asta. A fost nevoie de 13 ani ca sticla să ajungă pe acest râu și să o găsească cineva.”

Maureen Brashler: „Și poate că a adus noroc pentru că a prins un pește mare.”

Iar ca toată lumea să fie liniștită, poliția din Alaska a precizat că nu au fost semnalate fete dispărute cu numele acestor două tinere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62132404
Un tânăr de 16 ani, atacat de rechin. Modul incredibil în care l-a salvat tatăl său

Un tânăr de 16 ani din statul american Carolina de Nord a trecut printr-o experienţă... de speriat, în vacanţă pe malul Atlanticului.

62120260
VIDEO. Una dintre cele mai importante descoperiri din Marea Mediterană. Are o vechime de peste 500 de ani

O corabie veche de peste 500 de ani a fost descoperită în nord-vestul Italiei, într-o regiune cunoscută pentru turismul de lux.

62125368
Cum arată palatul vândut de Elon Musk cu 29 de milioane de dolari. GALERIE FOTO

Elon Musk, director general al Tesla, a vândut una dintre proprietăţile sale din Bel Air, Los Angeles, pentru suma de 29 de milioane de dolari unui miliardar din domeniul tehnologiei, a anunţat The Wall Street Journal, citat de Variety.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.