O sală de sport din Gorj, în care statul a băgat sute de mii de euro, folosită doar pentru petreceri: „Mi se pare umilitor”

×
Publicitate

O sală de sport dintr-o comună din Gorj, în care statul a investit 360.000 de euro, este folosită mai mult pentru chefuri decât pentru educația fizică a copiilor din localitate.

A fost construită la distanță mare de cele două școli din comună, așa că elevii nu au cum să meargă pentru ore. În schimb, un angajat al Primăriei a fost filmat dansând acolo pe ritmuri de manele, chiar pe masa la care țin ședințele cei din Consiliul Local.

Aceste imagini au fost filmate în sala de sport din comuna Drăgotești, iar cel care dansează pe masă, printre sticle de alcool bere și vin, este angajat al primăriei. Petrecerea ar fi avut loc după un meci de fotbal, jucătorii fiind localnici. Elevii din comună nu fac orele de sport acolo pentru că, deși e modernă, sala a fost amplasată la câțiva kilometri distanță de cele două școli din comună.

Cosmin Necșulea, director școala generală Dragotești: „Ultima activitate am avut-o în Săptămâna Altfel, în decembrie, un Târg de Crăciun. Nu orele de sport. distanța dintre școală și sală e mare și în 10 minute nu avem timp să ducem elevii acolo și să se și întoarcă pentru celelalte ore”.

Primarul comunei spune că în sala de sport se țin alte activități care implică și copii din comună.

Vili Pasăre, primar comuna Dragotești: „Chiar eu joc la o echipă cu copilașii destul de micuți, între 10 și 14 ani. Este pusă la dispoziție și sunt activități sportive și în timpul săptămânii și seara, în weekend, cu copiii din localitate”.

În ceea ce privește petrecerile, primarul îi ia apărarea angajatului său.

Vili Pasăre, primar comuna Dragotești: „Această masă cu pricina îi aparține dumnealui. a vrut să demonstreze că dacă e masa lui a luat un lucru de calitate. s-a dansat și pe masă – unde să danseze, a pus-o la încercare, el fiind un tip ușor nu s-a întâmplat nimic. După cum se vede, masa e în stare bună și mă simt și dator acum să i-o trimit acasă”.

Localnic: Nu știu dacă e făcută pentru elevi sau pentru altceva, nu știu ce e acolo, nu am fost niciodată.
Reporter: Ce ar putea să se facă în sala de sport?
Localnic: Păi să jucăm noi fotbal, ăi bătrâni, să ne recreăm, și copiii, și ei, avem loc toți acolo.

Costel Persu, consilier local: „Periodic se întâmplă asemenea paranghelii. Pe masa unde dânsa, consilierul domnului primar, fostul consilier, actualmente angajat al primăriei, e masa la care se desfășoară ședințele de Consiliu Local, iar pe masă, la picioarele lui, se vede steagul României”.

Raluca Grecu, cadru didactic școala Dragotești: „Mi se pare umilitor, o umilință, să vedem că noi ne străduim pentru copii, iar copii noștri suferă, iar acolo, unde e cald. Se dansează pe masă”.

Primarul a precizat totuși că-l va sancționa cu mustrare pe angajatul filmat masă. Bărbatul ar fi vrut să își dea demisia, dar edilul i-a respins-o, motivând că, din cauza ordonanței trenuleț, nu poate face angajări și ar rămâne fără omul care asigură căldura în sala de sport.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62519491
Doi tineri din Botoșani s-au lăudat cu pistoalele pe internet, dar s-au ales cu dosar penal și o amendă usturătoare

Au vrut să se laude, dar s-au ales cu dosar penal și o amendă uriașă. Vorbim despre doi tineri din Botoșani, care s-au filmat trăgând cu pistolul.

62519488
„O floare pentru Răzvan”: Elevi din Cluj strâng donații pentru un tratament care îi poate salva viața unui tânăr

„O floare pentru Răzvan!” Câțiva elevi din Cluj-Napoca încearcă să strângă bani din vânzarea florilor, pentru tratamentului unui tânăr de 20 de ani, care suferă de o boală gravă.

62519438
Insula Lacul Morii va fi amenajată. Lucrările vor dura 15 luni și vor costa peste 49 de milioane de lei. Cum va arăta | FOTO

A început amenajarea insulei din parcul Lacul Morii, anunță primarul Sectorului 6. Aceasta va fi amenajată pentru plajă, activităţi culturale și va avea mulţi arbori.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.