O femeie și-a dat pantalonii jos în fața judecătorului, la un proces din Iași. Amenda primită

62295275
StirilePROTV

O femeie și-a dat pantalonii jos chiar în fața judecătorului, la un proces pentru violență în familie, în Iași. Ea a recurs la acest gest în fața întregii săli, în condițiile în care era agresor, nu victimă.

Soțul femeii a cerut emiterea unui ordin de protecție împotriva acesteia, explicând magistraților că este violentă verbal, solicitând, de asemenea, și obligarea ei la respectarea unei distanțe de 100 de metri de el, și de rudele acestuia și de copilul lor.

Femeia a fost citată la judecătorie, iar după ce s-a prezentat, a început circul, relatează publicația Ziarul de Iași. Mai întâi, a refuzat avocatul din oficiu, deși i s-a explicat că este obligatoriu în materie penală, apoi a vorbit peste avocatul părții adverse și judecător, care a amenințat-o cu evacuarea din sală.

Când judecătorul a anunţat că va rămâne în pronunțare, femeia a intervenit iar, arătând că nu a apucat să vorbească şi nici să depună probe, in condițiile în care și ea se consideră o victimă

I s-a amintit că îi fusese acordat dreptul de a depune probe, dar chiar ea spusese că nu are nimic. Acum însă, femeia îşi amintise şi voia să arate instanţei vânătaia şi locurile în care a fost lovită. S-a îndreptat spre preşedintele completului şi şi-a dat pantalonii jos, moment în care magistratul a cedat, solicitând intervenţia jandarmului. Femeia a fost amendată cu 700 de lei pentru nerespectarea solemnităţii şedinţei de judecată şi evacuată din sală. Judecătoria a aprobat emiterea unui ordin de protecţie în favoarea soţului, pe durata a două luni.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62295216
Jumătate de tonă de plase abandonate, colectate de pe litoralul Mării Negre. Erau un pericol pentru toate vietățile marine
Aproape o jumătate de tonă de plase de pescuit au fost scoase în această lună din Marea Neagră, de mai mulți tineri de la o asociație nonprofit.
61836527
Soiuri de prune românești. Cele mai cunoscute preparate pregătite din prune
În lume există în jur de 2.000 de soiuri de pruni, iar dintre aceștia, 28 sunt soiuri de prune românești. Fructele, vedetele toamnei, sunt folosite pentru deserturi, dulcețuri, compoturi și țuică sau pălincă.
62295046
Preaviz în 2022. Ce drepturi și obligații au angajații și angajatorii
Atunci când un angajat decide să părăsească locul de muncă sau este concediat, acesta trebuie să stea într-o perioadă de preaviz, până la încheierea contractului individual de muncă.