Mire și mireasă din Hârlău, prădați chiar în noaptea nunții. Unde organizaseră petrecerea

62210800
StirilePROTV

Mirele și mireasa de la o nuntă din Hârlău au fost prădați chiar în toiul petrecerii. O femeie le-a furat o geantă cu bijuterii, aflată printre cadourile de nuntă.

Petrecerea de nuntă s-a ținut chiar în fața blocului în care locuiesc, iar furtul a fost sesizat de abia spre dimineață. Chiar dacă mirii s-audus la poliție după alte două zile, oamenii legii au identificat rapid făptașa iar întreaga cantitate de bijuterii a fost recuperată.


Proaspeții soţi au organizat o petrecere în plină stradă, vinerea trecută, în faţa blocului în care locuiesc. În urma cununiei religioase, cei doi ieşeni au petrecut până noaptea târziu, timp în care au primit din partea invitaţilor cadourile de nuntă. Toate darurile au fost strânse şi ţinute în zona în care se desfăşura petrecerea, inclusiv geanta în care se aflau bijuteriile primite de mireasă şi naşi. Însă, într-un moment în care darurile nu au fost supravegheate, proaspeţii căsătoriţi au fost prădați, relatează publicația Ziarul de Iași.

De abia duminică, pe 29 august, mirele de 31 de ani a mers la sediul Poliţiei Oraşului Hârlău şi sesizat furtul. Suspecta de furt, o femeie în vârstă de 43 de ani, a fost identificată în câteva ore iar prejudiciul restituit, arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62210799
O furtună geomagnetică ar putea lovi Pământul joi. Ce se va întâmpla cu sateliții și GPS-urile
Experții susțin că o furtună geomagnetică ar putea lovi Pământul joi, putând afecta sateliții, GPS-urile și radio-urile.
62210781
Banii pentru plata concediilor medicale s-au terminat. Câte zile pot fi acordate
Banii pentru plata concediilor medicale s-au terminat, spune șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care a cerut suplimentarea fondurilor la rectificarea bugetară.
62210735
Incident la Secția 3 de Poliție a Capitalei. Un fragment de tencuială s-a desprins din tavan
Peripeții la Secția 3 de Poliție a Capitalei, acolo unde un fragment de tencuială s-a desprins din tavan.