Mii de oameni s-au bucurat de spectacole dedicate zilelor orașului Iași. Dansul dronelor, printre momentele de vârf

×
Publicitate

Locuitorii din Iași, dar și mulți turiști, s-au bucurat, vineri, de spectacole dedicate Zilelor orașului.

Ca în fiecare an, după Sfânta Parascheva sunt organizate o serie de evenimente. Târguri, spectacole, focuri de artificii.

Mii de oamenii au venit să vadă dansul dronelor, defilarea cu torțe a jandarmilor și concertul de muzică clasică.

Orchestra și tenorii ieșeni au încheiat seria de evenimente dedicate orașului. Chiar dacă vremea a fost rece, spectatorii nu au lipsit.

Un cuplu a ajuns întâmplător la spectacol: „A fost o întâmplare, noi, de fapt, suntem turiști din Germania. Am parcat de la 3:30 aici” / „Concertul este foarte frumos, mă bucur că sunt la Iași. Soția mea a văzut ultimul concert aici acum 30 de ani și este foarte bucuroasă”.

Un spectacol cu drone i-a ținut pe oaspeți timp de câteva minute cu ochii ațintiți spre cer.

La ceremonia de retragere, jandarmii au defilat cu făclii aprinse. Seria de evenimente s-a încheiat solemn, cu intonarea, în cor, a imnului României.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62491728
Așteptarea a luat sfârșit! De azi, 19 octombrie, vedem cum a început povestea CLANUL, în noul serial TĂTUȚU`

Trecutul este cel care definește prezentul și în baza lui s-a clădit tot ce avem astăzi în jur! Serialul CLANUL i-a ținut pe cei de acasă cu sufletele la gură, timp de 4 sezoane.

62490888
Splinuța - planta supliment care este cel mai bun aliat din natură împotriva infecțiilor și incontinenței urinare

Splinuța este o floare sălbatică galbenă, dar este, de asemenea, un ingredient popular în suplimentele pe bază de plante și în ceaiuri.

62491700
Viitorul auto stă în mașinile hibride și plug-in. Specialist auto: „Hibridele împacă ambele părți pentru mulți clienți”

Mașinile hibride și cele plug-in fac parte din viitorul auto, spun reprezentanții organizațiilor internaționale de profil. Sunt mai eficiente, pot parcurge distanțe lungi, și consumă puțin.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.