Mesajul tulburător primit de o chelneriță din SUA pe nota de plată. „Mi-am pierdut credința în umanitate”, a spus ea

62167374
Shutterstock

O chelneriță a rămas descumpănită după ce un client i-a lăsat un mesaj usturător pe nota de plată. „Mi-am pierdut credința în umanitate” a scris femeia pe rețeaua socială unde a publicat fotografia bonului.

 

Chelnerița din SUA a fost șocată să constate că pe chitanța cu care se achitase cu cardul consumația era trecut un mesaj: „Învață să zâmbești”. Chelnerița din SUA susține că și-a tratat mereu clienții cu respect, iar în privința zâmbetului, acesta nu putea să se vadă dacă purta permanent mască de protecție. Ea a publicat imaginea și a povestit ce i s-a întâmplat pe Reddit, bucurându-se apoi de un val de simpatie, relatează cotidianul The Sun.

Din imagine, se poate însă observa că la consumația de aproximativ 75 de dolari clientul i-a lăsat un bacșiș de aproape 6,5 dolari, chiar dacă a simțit nevoia să o „mustreze”.

chelnerita bon invata sa zambesti

O altă femeie a scris că lucrează și ea ca și chelneriță de un an și jumătate, iar reacția omului i s-a părut „dezgustătoare”.

„Îți pui sănătatea și chiar viața în pericol la locul de muncă, lucru pe care majoritatea oamenilor nu-l fac aproape niciodată” a scris ea.

Chelnerița care a primit mesajul care a dezamăgit-o a mai relatat că s-a infectat cu COVID la locul de muncă în urmă cu câteva luni și a avut simptome destul de serioase. „Încă mai am de-a face cu genul ăsta de oameni destul de des. Îmi afectează motivația și credința în umanitate, uneori” a mai scris ea.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62154028
Eurostat: Locuințele din România sunt cele mai aglomerate din UE
Gospodăriile din România sunt cele mai aglomerate din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat.
62167319
Un bărbat costumat în Moș Crăciun ar fi vinovat de infectarea a zeci de persoane într-un spital. Cum a fost posibil
Un angajat al unui spital din San Jose, California, ar fi vinovat de infectarea cu noul coronavirus a 44 de persoane. Mai mult, o persoană a decedat.
62167289
Un bărbat din India, la un pas să fie lovit de tren. Momentul în care este salvat de un polițist. VIDEO
Un bărbat din India a fost la un pas să-și piardă viața, în timp ce se afla pe șinele de cale ferată.