Mașinile cu care Papa Francisc s-a plimbat în timpul vizitei în România sunt folosite acum în misiuni caritabile

×
Publicitate

Papa Francisc a vizitat România în 2019, când a beatificat, la Blaj, șapte episcopi martiri greco-catolici care au murit în închisorile comuniste.

Cele două mașini folosite pe parcursul călătoriei prin țara noastră au fost donate ulterior unor centre sociale din Timișoara și Cluj. Ambele Dacii sunt folosite acum în misiuni caritabile.

Una dintre Daciile folosite în timpul vizitei Papei Francisc în România a ajuns la Fundația Caritas, din Timișoara. Este folosită de surorile franciscane de la centrul de îngrijiri paliative, Hospice „Casa Milostivirii Divine”.

József Csaba Pál, episcopul Diecezei de Timișoara: „Fiindcă era în plan să vină și în Banat, la Maria Radna, dar la urmă nu s-a putut realiza acest lucru, atunci s-a gândit că acelei Dieceze unde el nu a putut să ajungă, să primească una dintre aceste mașini, această Dacie. Caritasul o folosește la o secție Hospice, unde surorile se ocupă de bolnavi terminali.”

De culoare albastru închis, are numerele de înmatriculare SCV-1, acronimul în latină pentru Status Civitatis Vaticanae, adică Statul Cetății Vaticanului.

Aceasta este mașina care, în 2019, l-a preluat pe Papa Francisc de pe Aeroportul Otopeni. Și-a dorit o mașină fără blindaje sau alte modificări speciale de securitate, pentru a-și continua vizita sa prin România. De șase ani de zile, o folosesc măicuțele de la Fundația Caritas, pentru a transporta pacienții la analize.

Episcopul Diecezei de Timișoara este unul dintre puținii preoți catolici din vestul țării care s-au întâlnit personal cu Suveranul Pontif.

József Csaba Pál, episcopul Diecezei de Timișoara: „În 2023 și în 2024 am fost invitat de sanctitatea sa la Sinodul Episcopilor la Roma. Câte o lună am stat acolo. Avem și amintiri, câteva poze despre acest Sinod.”

Suveranul Pontif a ajuns apoi în mijlocul credincioșilor, la Blaj, cu o altă Dacie. Pe Câmpia Libertății a oficiat ceremonia de beatificare a șapte episcopi greco-catolici martiri, care au suferit în perioada comunistă. Autoturismul cu care s-a deplasat atunci a fost apoi donat unui cămin social care aparține Episcopiei Greco-Catolice din Cluj.

Dorința expresă a Sanctității Sale a fost ca mașinile să vină în ajutorul celor care au mare nevoie de ele.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Festivalul Neversea a fost anulat. „Momentan am fost nevoiţi să punem pe pauză”

Festivalul Neversea nu va avea loc anul acesta, au anunţat organizatorii. Ei au motivat decizia prin faptul că nu au reuşit să identifice un sector de plajă liber de contracte şi care să corespundă standardelor şi conceptului evenimentului.

Zile libere de 1 Mai 2025. Cât durează minivacanța pentru bugetari

Ziua de 1 Mai 2025 aduce pentru bugetari o minivacanță. Zilele libere legale creează un weekend perfect pentru relaxare sau escapade scurte.

Ogar, câinele nobil. Tot ce trebuie să știi despre această rasă de câine și nevoile sale

Ogarii sunt cei mai rapizi câini din lume. Fac parte și din grupul câinilor de vânătoare.

Recomandări
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a fost primit la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan l-a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

Interes uriaș pentru platforma e-SănătateaMea: 25.000 de cereri ROeID sunt în așteptare. Guvernul a suplimentat personalul

Personalul care validează identităţi digitale prin ROeID va fi suplimentat de la 40 la 59 de angajaţi, în contextul în care 25.000 de cereri se află în aşteptare, informează Guvernul.

Vama Isaccea, redeschisă după atacul cu drone de la Orlivka. Bacul circulă din nou pe Dunăre

Punctul de trecere a frontierei de la Isaccea s-a redeschis miercuri seară, după ce a fost reluată traversarea Dunării cu bacul.