Mașini vechi de aproape 100 de ani, la Timișoara. Atracția paradei, un Bentley în valoare de 500.000 de euro

×
Publicitate

Cei pasionați de mașinile retro și-au dat întalnire în Piața Unirii din Timișoara.

Bijuteriile pe patru roți, vechi de aprope un secol, și-au pornit motoarele, iar vizitatorii au avut ocazia să admire modele rare, cu istorii impresionante.

Mașinile vechi de aprope 100 de ani au atras toate privirile. Vedeta a fost un Bentley decapotabil, care valorează 500.000 de euro. În lume mai există doar trei astfel de exemplare, expuse la muzeu. Proprietarul a moștenit-o de la tatăl său, dar recunoaște că este greu de condus.

Jean-Francois Pascal, proprietar de mașină retro: „Emoționant și stresant în același timp, mai ales în oraș și la semafoare și mai ales că nu este o mașină standard, destul de greu de condus, dar foarte satisfăcător”.

Un Mercedes 170v, model din 1938, a supraviețuit celui de al Doilea Război Mondial. Pe portieră, însă, încă se mai văd urmele de gloanțe. Acum, după aprope 100 de ani, bijuteria pe patru roți a rămas la fel de impunatoare.

Cea mai „tânără” mașină din cadrul expoziției este un Jaguar din 1969, care valoarează 30.000 de lire sterline. Proprietarul a cumparat-o din America în urmă cu doi ani.

Dan Houghton, proprietar mașină retro Jaguar: „Locuiesc în Serbia, așa că l-am adus în Serbia și am început să îl refac. Ai mult de lucru la motor, dar vopseaua trebuie refăcută și apoi finistată. Este una dintre primele serii”.

Vizitatorii au fost cei mai încântați de paradă. Au fotografiat și admirat cu atenție minunățiile pe patru roți.

Evenimentul comemorează prima paradă de acest fel din România care a avut loc în urmă cu 92 de ani. Atunci au fost prezentate nouă mașini de epocă, iar șase dintre ele au fost conduse de doamne.

Vlad Capotescu, organizator de eveniment: „Am ocazia să vă prezint o fotografie originală din timpul acelui concurs. A fost câștigat de prințul Nicolae, care a participat cu această mașină de concepție proprie, fabricată de el, practic prima mașină de concurs fabricată în România”.

Parada din Timişoara s-a aflat la cea de-a doua ediţie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62138537
Botoșani: Peste 200 de oi au ars într-un incendiu izbucnit la Tocileni
Peste 200 de oi au murit într-un incendiu produs, duminică după-amiază, pe raza localităţii Tocileni din judeţul Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
62261208
Weekendul „bătrânelor doamne” pe patru roți. Mașini retro expuse la Târgu Jiu și la Slănic Moldova
Peste 50 de mașini fabricate chiar și cu o jumătate de secol în urmă sunt expuse la Târgu Jiu și la Slănic Moldova la sfârșitul acestei săptămâni.
62261204
Sculptură din obstacolele antitanc de la Kiev, expusă la Iași: „Cercul mișcător” a provocat fiori refugiaților ucraineni
O sculptură "manifest" a fost expusă la Iaşi. Realizată din obstacolele antitanc ale Kievului, instalaţia de 16 tone a fost adusă în centrul municipiului Iaşi, cu ocazia festivalului Romanian Creative Week.