Marian Vanghelie, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu

62204063
StirilePROTV

Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, este cercetat de DNA într-un nou dosar de corupţie.

El a fost ridicat de acasă de anchetatori şi dus la audieri, joi. Vanghelie susţine că este nevinovat.

Potrivit unui comunicat, procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliului local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale, supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este Consiliul local).

Astfel, arată sursa citată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Marian-Daniel Vanghelie, la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 Bucureşti, pentru trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave; Marian Leonard Petre, la data faptelor director general al SC Economat Sector 5 SRL, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (57 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat, participaţie improprie în formă continuată (17 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de luare de mită, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi cinci infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, dar şi o rudă a lui Vanghelie, administrator de societate comercială, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Sub urmărire penală au fost puşi şi Marian Ţigănuş, la data faptelor viceprimar Sector 5 Bucureşti, pentru abuz în serviciu în formă continuată (16 acte materiale); Marian Lupaşcu, la data faptelor director general la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (22 acte materiale); Loredana Ionela Zidărescu, la data faptelor şefa Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; Vicenţiu Daniel Antonescu, la data faptelor director general al Administraţiei Domeniului Public sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale); Paul Alexandru Lăzărescu, la data faptei director general al Administraţiei Pieţelor sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale) şi Valerian Sălăvăstru, la data faptelor director executiv al Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale sector 5, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (11 acte materiale).

În vizorul procurorilor au ajuns şi Mariana Stoica, la data faptelor director al Centrului Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache", pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (17 acte materiale); Nicoleta Isabela Disăgilă, la data faptelor şefa Direcţiei Generale Economice din cadrul Primăriei Sector 5, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie în formă continuată (16 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave; Floricica Carmen Rămulescu, la data faptelor director Achiziţii în cadrul S.C. Economat Sector 5 S.R.L, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, dar şi un administrator de societate comercială, persoană din anturajul primilor doi menţionaţi, pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi favorizarea făptuitorului, constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Alţi cinci administratori ai unor societăţi comerciale sunt puşi sub urmărire penală pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Totodată, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, este urmărit penal şi un economist în cadrul unei firme.

De asemenea, trei administratori de firme sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, unul dintre ei săvârşind infracţiunea în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la finele anului 2018, Marian Vanghelie - la data faptelor consilier în cadrul Consiliului local Sector 5, Marian Leonard Petre - la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. - şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane (administratori ai unor societăţi comerciale) şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL (unde acţionar majoritar este Consiliul local sector 5).

"Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc), de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 - 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale", precizează DNA.

La vârful ierarhiei, spun procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard - directorul general al Economat sector 5, şi un om de afaceri, suspect în prezenta cauză.

"Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către S.C. Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării", indică DNA.

Mai departe, arată anchetatorii, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 (Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache", Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.).

DNA menţionează că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori mai mari faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial (capsator plastic mediu - S.C. Economat sector 5 S.R.L. a achiziţionat produsul respectiv cu preţul de 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei).

"Prin demersurile menţionate mai sus, ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei", mai precizează procurorii.

Într-un context asemănător, arată anchetatorii, în perioada 2016-2019, Marian Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către SC Economat Sector 5 şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Marian Leonard Petre, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
O adolescentă de 14 ani a fost prinsă beată la volan. Cine se afla în dreapta ei

O adolescentă de 14 ani, din oraşul Petrila, aflată la volanul unui autoturism, a fost oprită în trafic de poliţiştii din localitate, ulterior aceştia stabilind că minora consumase alcool înainte de a se urca în maşină.

Zeci de români care locuiesc în Ungaria, dar lucrează în România, au fost amendați din cauza PLF

Revolta printre românii care s-au stabilit în Ungaria, dar vin în țară, la locul de muncă. Zeci dintre ei s-au trezit cu amenzi pentru că nu au completat formularul digital, obligatoriu pentru toți cei care se întorc din străinătate.

Arafat reacționează după ce Șoșoacă a fost amendată de CNCD pentru discriminare la adresa sa

Șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a comentat, joi, faptul că senatorul Diana Șoșoacă a fost amendat cu 5.000 de lei pentru afirmaţii discriminatorii la adresa sa.

Recomandări
Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru Palatul Victoria. Ce profil are premierul pe care îl caută

La patru luni de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, Nicușor Dan ia în calcul desemnarea unui premier cu profil economic, potrivit unor surse politice. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.