Tabere pentru elevi, cu cazare la hotel. Cât costă un pachet de șapte zile, la all inclusive

×
Publicitate

Primele grupuri de elevi au ajuns pe litoral și au la dispoziție, dincolo de taberele tradiționale, și camere de hotel cu oferte all inclusive.

Zeci de astfel de unități de cazare acceptă în ultimii ani grupuri de copii ca o alternativă la turismul clasic.

Un fost hotel din perioada comunistă, cu 200 de camere, din Costinești, care a fost folosit în trecut pentru turismul de masă a fost transformat exclusiv pentru tabere școlare în sistem all-inclusive.

Elev: „Este ok, este frumos, nu mă așteptam”.

Rezervările se fac din timp pentru a prinde tarife reduse.

Dana Burdușel, profesor: „În fiecare an venim aici cu copiii. Anul acesta avem 130”.

Reporter: Cât a costat întreg pachetul?

Dana Burdușel, profesor: „Pentru fiecare elev, pachetul este de 1.500 de lei șapte nopți, însemnând cazare și trei mese pe zi”.

Cirpian Duca, administrator tabără școlară: „Își pot alege singuri patru feluri de mâncare, avem surprize cu spumă party de fiecare dată”.

Anca Crișan, profesor: „Venim nu numai pentru mare dar și pentru piscină. Venim aici de zece ani și ne simțim bine cu copiii”.

Și în Eforie Nord multe dintre hotelurile deschise în perioada sezonului estival primesc grupuri de copii. Spre exemplu, un complex este căutat pentru activitățile sportive.

Daniela, administrator complex turistic: „Noi oferim cazare cu mic dejun și cină cu acces pe toate terenurile de fotbal. În această perioadă, pentru un pachet de cinci nopți, tariful este 1.100 de lei de persoană”.

Potrivit operatorilor din turism, cererea este în creștere iar în doar trei ani numărul copiilor care au ales taberele școlare private s-a triplat.

Paula Matees, organizator tabere școlare: „Avem aproximativ 200 de copii per toate seriile vara aceasta. Pachet complet, de la transport, cazare, masă, activități. 2400-2600 de lei per persoană pentru șase nopți”.

Iulia Obedea, organizator tabere școlare: „Noi închiriem locațiile de cazare unde avem cerere, iar elevii vin aici”.

Pe întreg litoralul mai funcționează doar o singură unitate de stat în Eforie Nord, cu o capacitate de aproape 700 de locuri și cu tarife mai mici ca în taberele private.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62561542
Turiștii își schimbă planurile de vacanță, din cauza caniculei. Zonele care sunt acum la mare căutare

Valurile de caniculă care lovesc Europa din ce în ce mai des ne schimbă planurile de vacanță. Dacă până acum, prețul și siguranța erau cele mai importante, acum vremea devine un criteriu esențial când alegem destinația.  

62561533
Soiuri exotice de pepeni prind rădăcini în România. Ce fructe au ajuns pe rafturile supermarketurilor

Cultivatorii de pepeni din România și-au diversificat oferta și plantează inclusiv soiuri exotice. Pe lângă tradiționalul pepene roșu, fermierii cultivă acum lubenițe fără semințe, ori cu miez galben.

62561484
Incendiu puternic în Baia Mare. 28 de oameni au fost evacuați, după ce o trotinetă electrică a luat foc într-un apartament

Un incendiu puternic a distrus un apartament dintr-un bloc din Baia Mare, iar cauza e cu totul neobișnuită: flăcările ar fi izbucnit de la o trotinetă electrică lăsată la încărcat în locuință.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.