I-au spart casa și i-au "gătit" pisica la microunde. Șocul unei femei când s-a întors din vacanță

62349098

O bandă de spărgători de locuințe care au intrat în casa unei femei din Canada au dat dovadă de o cruzime fără margini. După ce au distrus mai multe obiecte, invadatorii i-au ucis pisica în cuptorul cu microunde.

Erica Piche stă într-o casă închiriată, în Edmonton. Luna trecută, în timp ce se afla la camping de ziua ei, locuința i-a fost spartă, potrivit Global News.

Femeia a povestit că atunci când s-a întors acasă, pe 1 mai, a găsit locuința cu susul în jos: plantele distruse, televizorul spart și mâncare aruncată peste tot.

Erica a declarat că a observat inițial și un miros urât, ca apoi să descopere că invadatorii au aruncat cu fecale pe pereți.

Însă partea cea mai șocantă avea să urmeze.

„M-am întors de la ușa din spate și mi-am văzut pisica”, a povestit Erica.

Cheech, pisica de șapte lunii a femeii, atârna de ușa cuptorului cu microunde.

„Era sânge peste tot. Dacă îl vedeai, îți dădeai seama imediat ceea ce s-a întâmplat”, a continuat ea.

Erica și-a găsit una dintre ferestre spartă și crede că celelalte două pisici ale ei au scăpat pe acolo, unde au intrat spărgătorii de locuințe.

Ea se mutase în casă abia acum șapte luni, dar acum caută un nou loc de închiriat.

Femeia a raportat imediat incidentul la poliție, care a ajuns la fața locului 40 de minute mai târziu. Oamenii legii au început o investigație și încearcă să le dea de urmă făptașilor.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62349082
Animalul rar care le-a apărut în față unor polițiști, în miez de noapte. Ofițerilor nu le-a venit să creadă. VIDEO
Un echipaj de poliție din Slovacia a avut o mare surpriză. În timp ce patrulau noaptea cu mașina printr-o comună din vestul țării, agenții s-au trezit cu cangur alb, în mijlocul drumului.
62349037
Un român, printre cei mai apreciați pantofari ai lumii. Cu ce model a încântat privirile juriului din Londra
Un român se numără printre cei mai apreciați pantofari ai lumii. Victor Vulpe a obținut, recent, la Londra, medalia de argint la Campionatul Mondial de Confecționarea Pantofilor.
62348997
Marcel a făcut ocolul Pământului cu 6.500 de euro. Ce este travel hacking-ul
Călătoriile spectaculoase cu bani puțini au devenit un deziderat și pentru români. Tot mai mulți practică așa numitul travel hacking, pentru a ajunge în locuri interesante cu un buget redus.