Animalul rar care le-a apărut în față unor polițiști, în miez de noapte. Ofițerilor nu le-a venit să creadă. VIDEO

×
Publicitate

Un echipaj de poliție din Slovacia a avut o mare surpriză. În timp ce patrulau noaptea cu mașina printr-o comună din vestul țării, agenții s-au trezit cu cangur alb, în mijlocul drumului.

Oamenii legii spun că au avut nevoie de câteva clipe să se dezmeticească după ce au zărit animalul, neobișnuit pentru această zonă.

Au încercat să-l prindă, dar, în câteva clipe, s-a făcut nevăzut. A doua zi au făcut cercetări și au aflat că evadase de la o fermă din apropiere.

Proprietarul are patru astfel de exemplare și curtea securizată. Așa că nu știe cum a reușit "suspectul" să scape.

Cangurul este încă dat dispărut, iar polițiștii l-au avertizat pe stăpân că, dacă animalul provoacă pagube sau vreun accident, el va fi cel tras la răspundere.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62349037
Un român, printre cei mai apreciați pantofari ai lumii. Cu ce model a încântat privirile juriului din Londra
Un român se numără printre cei mai apreciați pantofari ai lumii. Victor Vulpe a obținut, recent, la Londra, medalia de argint la Campionatul Mondial de Confecționarea Pantofilor.
62348997
Marcel a făcut ocolul Pământului cu 6.500 de euro. Ce este travel hacking-ul
Călătoriile spectaculoase cu bani puțini au devenit un deziderat și pentru români. Tot mai mulți practică așa numitul travel hacking, pentru a ajunge în locuri interesante cu un buget redus.
62349027
În România se construiește cel mai mare parc fotovoltaic din Europa. Are o putere mai mare decât un reactor de la Cernavodă
Încep să prindă contur și la noi proiecte de amploare de producere a energiei electrice cu ajutorul vântului sau al soarelui. Sunt anunțate investiții de miliarde de euro, în mai multe zone ale țării.