Hoț prins de autorități, după ce o femeie l-a zgâriat ca să obțină o probă ADN

61919952
BBC NEWS

Un bărbat a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare, după ce a intrat în casa unei femei, încercând să fure mai multe bunuri.

Identificarea sa nu s-ar fi putut face, însă, fără o probă ADN obținută de victimă, care l-a zgâriat intenționat, scrie BBC News.

Incidentul a avut loc în 22 iulie, când Annie-Laure Promonet, în vârstă de 42 de ani, a descoperit în casă un bărbat care încerca să-i fure mai multe bunuri, așa că a încercat să-l oprească. Astfel, femeia a reușit să-l zgârie pe agresor, iar poliția a recoltat o probă ADN a acestuia de sub unghiile sale, ceea ce a ajutat la identificarea sa.

„M-am gândit că trebuie să-i văd fața și să văd dacă pot obține cumva o probă ADN, asta în timp ce încercam să memorez ce haine poată. N-am avut timp să intru în panică. Poate că dacă aveam mai multe secunde, aș fi realizat că e periculos ce fac”, a spus Annie Promonet, după ce a aflat sentința.

Supărat că femeia opune rezistență, atacatorul Marvyn Mulvey a luat o sticlă de vin și a lovit-o, dar ea a reușit să-l împiedice să-i fure laptopul. Cu ajutorul probei de ADN, poliția a reușit să dea de el și l-a arestat pentru furt și pentru agresiune.

„A făcut ceea ce a fost necesar pentru a-l aduce pe bărbat în fața justiției și a dat dovată de curaj, prin tentativele sale de a-l împiedica să fugă”, a spus judecătorul Graham Arran, lăudând-o pe femeie că a fost „foarte rațională”.

La rândul său, atacatorul și-a cerut scuze: „Am pus-o într-o situație prin care n-ar trebui să treacă nimeni”, a transmis Marvyn Mulvey într-o scrisoare.

Annie Promonet va fi recompensată de autoritățile locale cu 350 de lire, pentru actul său de curaj.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61919935
Un chinez a plătit 10.000 de dolari pe un pahar de whisky. Ce a descoperit apoi
Caz uluitor la un celebru hotel din Elevţia.
61919926
Britanic condamnat la închisoare, în Dubai, după ce s-a certat cu un șofer de taxi
Un bărbat din Marea Britanie, în vârstă de 46 de ani, a fost condamnat doi ani de închisoare, în Dubai, după ce s-a certat cu șoferul unui taxi, din cauza unei călătorii care costa aproximativ două lire.
61919880
Un raton prea gras a rămas blocat într-o gură de canal din cauza lăcomiei
Un raton supraponderal a rămas blocat într-o gură de canal ore bune şi a avut nevoie de intervenţia a trei echipe de urgenţă ca să fie salvat.