Gala portului și muzicii populare românești, la Slănic-Moldova. „Simt că asta este România mea”

×
Publicitate

Au fost două zile pline, de sărbătoare, la Slănic-Moldova, unde sezonul turistic a fost deschis cu... Gala portului și muzicii populare românești.

Valea Slănicului a răsunat de muzică și voie bună, iar cei care au ajuns în zonă s-au bucurat de atmosferă, inclusiv... în pași de dans!

Cântăreții au întreţinut atmosfera cu muzică populară, iar turiștii nu au așteptat prea multe invitații ca să se prindă în horă.

Femeie: „Sunt moldoveancă din Botoşani şi de aia nu mai pot să mă ţin. Am venit aici numai pentru spectacol.”

Bărbat: „Este foarte fain, ne simţim minunat. Îmi plac foarte mult şi simt că asta este România mea.”

Tinerii care au urcat pe scenă în port popular specific Văii Trotușului și Slănicului au stârnit admirația publicului.

Roberta Raţă: „Începem cu gheata de dans după aia urcăm la fusta aleasă care este din lână de capră şi este făcută cu model floral. Avem ia care este de culoare aurie şi are model de stejar şi ajungem la bundiţă care are modelul văii Trotuşului.”

Organizatorii spun că, prin acest eveniment, și-au dorit să atragă turiștii în zonă.

Gheorghe Baciu – primar Slănic-Moldova: „Să vadă portul popular, cântul popular. Avem 9 coregrafi din toate zonele ţării noastre, dar şi din Basarabia.”

Și hotelierii îi așteaptă pe turiști cu brațele deschise.

Reprezentant hotel: „Suntem pregătiţi pentru începerea sezonului de vară. In acest moment avem un grad de ocupare de 45% dar sperăm că în viitorul apropiat gradul de ocupare va creşte odată cu venirea verii.”

Odată cu lăsarea întunericului, distracția s-a mutat în restaurante și pensiuni.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62347658
Mii de lumânări au umplut aleile Cetății Alba Carolina, la Festivalul Luminii. „Îți dă o senzație de bine”

Mii de lumânări au umplut sâmbătă seară aleile Cetății Alba Carolina, la Festivalul Luminii. Maeștrii de ceremonii au fost tinerii din grupul cercetașilor, care au muncit ore în șir să organizeze totul.

62346908
Ce este dezvoltarea personală la locul de muncă și modalități pentru a-ți antrena abilitățile

Dezvoltarea personală la locul de muncă presupune un efort continuu, pentru a-ți dezvolta abilitățile și a-ți pune în valoare calitățile, în funcție de obiectivele pe care vrei să le atingi.

62347529
Percheziții mai puțin obișnuite. Locul ciudat în care a fost găsit un bărbat care deținea droguri

Agenții antidrog au descins într-o casă dintr-un orășel din Ohio. Unul dintre suspecții pe care îi căutau se ascunsese într-un uscător de rufe.

Recomandări
Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei,conform surselor Știrilor PRO TV.

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.