FOTO Un avion British Airways a fost inundat când se afla la 9.000 metri altitudine. Reacția companiei

62265739
The Sun

O cantiate mare de apă a început să curgă într-un avion British Airways când se afla la aproximativ 9.000 de metri altitudine. Zborul se desfășura de la aeroportul Heathrow la Washington DC.

Prosoape și pături au fost întinse pe jos de personal, în jurul ieșirilor de urgență, în încercarea de a opri apa care curgea dintr-un rezervor.

Scările din partea din față a avionului, care duceau de la prima cabină până la locurile Club World, au fost, de asemenea, udate. Pasagerii au fost trimiși în zonele uscate ale avionului.

inundatie british

Compania a declarat, însă, că viața echipajului sau a pasagerilor nu a fost pusă în pericol.

„O cascadă în timpul zborului nu este ceva obișnuit la BA. A arătat mai mult a British Waterways decât a British Airways”, a spus un angajat al companiei pentru The Sun.

inundatie british

„Din moment ce nu au existat probleme de siguranță, zona a fost izolată rapid, iar zborul a continuat conform planificării”, a transmis purtătorul de cuvânt al companiei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62265650
Iubitorii de parkour vor avea un loc special amenajat în Herăstrău. Spațiul va putea fi folosit de copiii de peste 12 ani
Capitala va avea primul loc special amenajat pentru iubitorii de parkour. Interesul față de sporturile extreme a crescut în ultimii ani. Iar spațiul va putea fi folosit de copiii de peste 12 ani care vor să-și antreneze rezistența și puterea prin sărituri
62265640
Marșul bicicliștilor nud, în Marea Britanie și în Mexic. Care e motivul protestului
Sute de biciclişti care au purtat doar încălţări şi căşti de protecţie s-au plimbat, cu dezinvoltură, pe străzile din Marea Britanie şi din Mexic.
62265592
Parcurile și terasele din Capitală au devenit neîncăpătoare, de Rusalii
Cu o zi liberă și niciun plan bătut în cuie, mulți s-au strâns în familie, la picnic, ori s-au plimbat cu barca pe lac. După, a mers bine o bere rece sau o înghețată pe terasele din centru.