Focar de COVID-19 la o firmă de construcții din Iași. 21 de vietnamezi au fost internați

×
Publicitate

Reprezentanţii companiei de construcţii Conest din Iaşi au informat, sâmbătă, că 21 de persoane din grupul celor 52 de muncitori vietnamezi angajaţi au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, aceştia fiind internaţi în spital.

Potrivit unui comunicat de presă, testele au fost efectuate la iniţiativa companiei care încă din luna martie a luat măsuri de protecţie împotriva infecţiei cu COVID-19.

"Cei 21 de muncitori depistaţi pozitiv au fost izolaţi iar în urma evaluării efectuate de medicii Spitalului de Boli Infecţioase au fost internaţi la Spitalul CFR. Conducerea companiei ţine permanent legătura cu medicii de la Spitalul CFR şi, potrivit lor, angajaţii depistaţi pozitiv au forme uşoare ale infecţiei cu COVID-19. Ceilalţi 31 de angajaţi vietnamezi testaţi negativ au fost relocaţi într-un spaţiu sigur din punct de vedere sanitar", a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, directorul general al companiei Conest, Irinel Tofan.

Directorul Conest a precizat că această situaţie nu va afecta lucrările derulate în municipiul Iaşi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62148454
Secetă extremă în țară. Agricultorii renunță la culturi, Ministerul distribuie despăgubiri
Trăim un an de secetă extremă, iar meteorologii nu au veşti tocmai bune. Temperaturile rămân peste cele normale în următoarele 4 săptămâni şi va ploua puţin.
62148448
Ce riscă un bărbat din Dâmbovița, după ce a furat mai multe becuri din holurile blocurilor
 Poliţia din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, are de rezolvat un caz mai puţin obişnuit. Trebuie să identifice şi să prindă un hoţ care fură becuri din holurile blocurilor.
62148427
Cum sunt antrenați câinii-ofițeri care salvează vieți omenești din catastrofe
Câinii utilitari pot avea în poliţie şi grad de ofiţer, datorită rolului lor esenţial în salvarea de vieţi omeneşti din diverse catastrofe. Un antrenament în Maramureş le pune în valoare calităţile.