Festivalul Internaţional al Tatuajelor, la Iași. Cât costă un desen pe piele

×
Publicitate

Artiști din mai multe țări și-au dat întâlnire la Iaşi, în acest weekend, la Festivalul Internaţional al Tatuajelor, ajuns la a 13-a ediție.

Doritorii s-au prezentat în număr mare. Au cerut desene complexe, de mari dimensiuni și viu colorate.

Cele mai reuşite vor fi premiate de un juriu format din tatuatori renumiţi.

 

Sute de persoane au trecut pragul festivalului, în căutarea unui artist care să le facă desenul dorit. Unii au mers pe variantele clasice, alţii au vrut ceva mai creativ.

Bărbat: „Cumva sunt familiarizat cu tatuajele, dar am vrut ceva mai deosebit. Simbolizează cunoașterea și parcursul prin care trec eu, o femeie şi următoarea parte va urma un copil într-o galaxie imensă."

Simbolurile religioase au fost printre cele mai căutate.

Tatuator: „Este un tatuaj inspirat din arta mexicană, arta religioasă mexicană, mai exact o icoană, cum ar veni la noi Sf. Maria, care îți dă mai multă încredere în tine.”

Bărbat: „Semnificație aparte, credința în Dumnezeu, în Maica Domnului. Am foarte multe, picioarele partea din față a corpului, pieptul, abdomen pe aici, aici am cred că vreo 5,6,7,8,9!"

 

Alţii s-au lăsat complet pe mâna artistului.

 

Reporter: „Deci ai fost spontană?”
Femeie: „Da.”
Reporter: „Nu ai venit cu ceva imagine de pe telefon?”
Femeie: „Absolut nimic. Încredere.”

Un tatuaj detaliat, de mari dimensiuni, cere sacrificii.

Bărbat: „Foarte, foarte bine!”
Reporter: „Doare puțin?”
Bărbat: „Da! Foarte mult.”

 

Reporter: „Te doare puțin?”
Bărbat: „Foarte mult, dar va fi atât de colorat. E un șarpe cu niște foc pe fundal.”

În funcție de complexitate, un tatuaj costă între 100 și 1.000 de euro. Artiști din mai multe țări și-au demonstrat priceperea.

Eugen Lăpușneanu, organizator: „Avem din Insulele Canare, Norvegia, Danemarca, Spania, Italia, avem o comunitate acolo de Italieni. Lumea vine sa facă tatuaje, oricine poate veni, dar știți, e limita aceea, să fie peste 18 ani.”


La finalul evenimentului, un juriu va premia cele mai reușite desene pe piele. Doritorii pot trece pragul festivalului până duminică seară, iar preţul unui bilet de intrare este de 15 lei.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62332465
„Câștig până la 1.000 de euro pe zi din furturi”. Mărturia unei mame cu 9 copii, care trăiește din hoție

O tânără mamă originară din Bosnia și Herțegovina, cu nouă copii acasă, care fură de la pasagerii metroului din Milano, spune că uneori câștigă și 1.000 de euro pe zi, dar are „un sentiment de vinovăție”.

62332463
Cerința neobișnuită a unor miri pentru invitații la nuntă. Cum au reușit să cheltuiască doar 600 de dolari

Doi tineri cu venituri modeste au decis să organizeze o nuntă de vis. Cei doi miri au venit cu o cerință neobișnuită pentru invitații lor și au reușit astfel să economisească 10.000 de dolari pentru eveniment.

62332424
Ruby, fetița care a cucerit Internetul pentru că nu știe să zâmbească. Ce se întâmplă, în schimb, când încearcă. GALERIE FOTO

Ruby, o fetiță de patru ani din California, nu a reușit să învețe până acum să zâmbească, deși râde molipsitor când este gâdilată.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.