Familie trimisă după gratii după ce au mințit că s-au intoxicat de la mâncarea servită în vacanța din Canare

62176567
The Sun

O familie a fost trimisă după gratii pentru sfidarea instanței după ce au mințit că au suferit o intoxicație alimentară în vacanță, pentru a obține despăgubiri de la agenția de turism.

 

Christopher Byng, în vârstă de 38 de ani, Barbara Byng, 64, Linda Lane, 36, and Anthony Byng, 66 de ani au pretins că au avut probleme digestive grave în timpul vacanței în care au mers cu toții în Insulele Canare, în anul 2016. Ei au cerut tragerea la răspundere a touroperatorului Jet2Holidays.


Probele administrate în instanță au arătat însă că mințiseră, și de fapt nu se îmbolnăviseră în vacanță, astfel că firma de turism a fost absolvită de orice vină.

I-au dat de gol tocmai fotografiile de pe Facebook, în care apar ca o familie fericită, relatează publicația „The Sun”.

Soții și cei doi copii cu care au călătorit au pretins că s-au îmbolnăvit, au făcut intoxicație alimentară de la mâncarea servită în vacanță, suferind crampe stomacale, diaree, dureri de cap și temperatură, în încercarea de a obține despăgubiri de zeci de mii de lire de la compania de turism, arată sursa citată.

În timpul procesului au fost prezentate o serie de fotografii și filmulețe din vacanță, care îi arată în piscină, la plajă, în parcul acvatic, consumând cocktailuri și diferite preparate locale- iar magistrații au apreciat că era evident că nu ar fi putut să facă toate aceste lucruri dacă ar fi fost bolnavi, așa cum susțineau.

Mai mult, bărbatul a completat chiar și un sondaj după călătorie, declarându-se „extrem de satisfăcut” de serviciile oferite. Una din întrebări specifica dacă vreunul din turiști s-a simțit rău în timpul vacanței, dar el a refuzat să răspundă la această întrebare.

Mai mult, la întrebarea „Cât de probabil ar fi ca pe viitor să mai folosiți serviciile companiei noastre de turism?” bărbatul a răspuns „Foarte probabil”.

Judecătorul Mark Gargan a apreciat că afirmațiile false ale turiștilor sunt „prea evidente” și că nu a fost vorba despre o „exagerare” ci o „pură invenție”.

„Vrem să transmitem un mesaj că frauda prin afirmații false care să vizeze obținerea unei compensații este o infracțiune gravă și nu vom ezita să luam măsuri în fiecare situație” a spus judecătorul.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
O fetiță de 11 ani și-a găsit părinții morți în dormitor, în urma complicațiilor cauzate de coronavirus

O fetiță de 11 ani din SUA și-a găsit părinții morți în dormitor, după ce starea lor de sănătate s-a înrăutățit din cauza infecției cu noul coronavirus.

Feerie în Beijing. Festivalul Lampioanelor, un spectacol impresionant de lumini și culoare

A fost feerie în Beijing. Un spectacol impresionant de lumini și culoare a fost pus în scenă cu ocazia Festivalului Lampioanelor.

Conacul lui Duiliu Zamfirescu, lăsat în paragină, va deveni casă memorială. Ce a hotărât familia scriitorului

Conacul în care Duiliu Zamfirescu a scris o parte dintre operele sale va deveni casă memorială, după ce urmașii scriitorului au hotărât să doneze imobilul Consiliului Judeţean Vrancea.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.